Cauțiune pentru eliberarea primarului Frâncu de la Rahova

10 Iul 2013

 fondMarți, 9 iulie a.c., la Tribunalul București, avocații primarului arestat Emilian Frâncu au depus o nouă solicitare de eliberare condiționată, de data aceasta, pe cauțiune, urmând ca, la 16 iulie a.c., în orchestrarea aceluia și complet de judecată condus de judecătoarea Florentina Vasilățeanu, care, anterior, i-a refuzat libertatea, să se analizeze noua intervenție, după ce se va depune cauțiunea prestabilită. Menționăm că încă nu s-a făcut nicio orientare privind cuantumul cauțiunii, urmând ca, ulterior, să-i fie adusă la cunoștință arestatului suma impusă. Ca precedent, menționăm cazul lui Călin Stoia, om de afaceri din Cluj, implicat în procesul de corupție al primarului capitalei neoficiale a Transilvaniei "Sorin Apostu, căruia i s-a stabilit o cauțiune de eliberare în sumă de 1 milion de lei (noi), sumă depusă în condițiile legii, dar fără rezultat favorabil. După cum se vede, stabilirea cauțiunii nu reprezintă, singură, o condiție obligatorie pentru eliberarea condiționată a vreunui arestat, în acest sens, probă fiind faptul că de și a depus cauțiunea, cererea de eliberare a lui Călin Stoia a fost respinsă.

Romeo POPESCU

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Redactia

Telefoane:
+40 250 735 511
+40 350 806 801
Email:
voceavalcii@yahoo.com
redactia@voceavalcii.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...