Ziar de opinie și luptă împotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.Ziar de opinie și luptă mpotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.
"La ce-i bună libertatea cuvântului, daca nu te poți folosi de ea?" 

Ultima oră

DOCUMENT: Fost primar vâlcean CONDAMNAT pentru fapte de corupţie

11 Oct 2018

Procurorii DNA, Serviciul Teritorial Pitești au dispus în aprilie 2017 trimiterea în judecată, în stare de libertate, a fostului primar al comunei vâlcene Boişoara, Nicolae Gheorghe, dar şi a lui Gheorghe Popelca. Nicolae Gheorghe a fost primarul Boişoarei în perioada 2012-2016. Cei doi erau acuzați de fapte de corupţie privind depunerea unor documente false la APIA, în scopul de a obține în mod injust fonduri nerambursabile. Ca urmare a verificării administrative, APIA – Centrul județean Vâlcea a constatat neîndeplinirea condițiilor de eligibilitate, ceea ce a determinat respingerea cererii de plată formulată de inculpatul Popelca Gheorghe. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Vâlcea, iar ieri magistraţii au dat soluţia.

În rechizitoriul întocmit de către procurorii DNA în 2017, aceştia au reținut următoarea stare de fapt: în cursul anului 2014, la instigarea primarului Gheorghe Nicolae, inculpatul Popelca Gheorghe a depus cu rea-credință la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) mai multe documente false, inexacte sau incomplete, în scopul de a obține în mod injust fonduri nerambursabile în cadrul schemei unice de plată pe suprafață, în condițiile în care acesta din urmă nu îndeplinea condițiile de eligibilitate referitoare la deținerea unui anumit număr de animale. Anterior, inculpatul Gheorghe Nicolae a depus diligențele necesare pentru ca Consiliul Local să emită o hotărâre în urma căreia i-a fost închiriată celuilalt inculpat suprafața de teren de 91,62 ha aflată în domeniul privat al comunei, cu destinația – pajiște. În continuare, inculpatul Gheorghe Nicolae a instigat un angajat al Primăriei să aplice pe un proces-verbal de predare amplasament ștampila cu semnătura olografă a edilului, în condițiile în care nu a avut loc o astfel de predare-primire. Ca urmare a verificării administrative, APIA – Centrul județean Vâlcea a constatat neîndeplinirea condițiilor de eligibilitate, ceea ce a determinat respingerea cererii de plată formulată de inculpatul Popelca Gheorghe.

Iată Hotărârea dată de magistraţii Tribunalului Vâlcea miercuri, 10 octombrie 2018:

„Condamnă pe inculpatul POPELCA GHEORGHE, la 1 an închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a. b Cod penal.
În baza art. 48 alin. 1 Cod penal rap. la art. 321 Cod penal, cu aplic. art. 396 alin. 10 Cod procedură penală şi art. 5 Cod penal;
Condamnă pe acelaşi inculpat la 9 luni închisoare.
În baza art. 38 alin. 1 Cod penal.
Inculpatul POPELCA GHEORGHE, va executa pedeapsa de la 1 an închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a. b Cod penal la care se adaugă un spor de 3 luni închisoare, astfel că inculpatul va executa o pedeapsă rezultantă de 1 an şi 3 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b Cod penal.
Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii, pe durata executării, a drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b Cod penal:
- dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice;
- dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat,
În baza art. 91 Cod penal
Dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de 2 ani.
În baza art. 93 alin. 1 Cod penal;
Pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va respecta următoarele măsuri de supraveghere:
-să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Vâlcea, la datele fixate de acesta;
-să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat de supravegherea sa;
-să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
-să comunice schimbarea locului de muncă;
-să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal ;
Obligă inculpatul să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune Vâlcea.
În baza art. 93 alin. 3 Cod penal;
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei comunei Boişoara, judeţul Vâlcea.
Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 47 Cod penal rap. la art.32 alin. (1) Cod penal rap. la art. 18¹ alin. (1) din Legea nr. 78/2000;
Condamnă pe inculpatul GHEORGHE NICOLAE, la 2 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b Cod penal.
În baza art. 47 alin. 1 Cod penal rap la art. 321 Cod penal cu aplic. art.5 alin.1 Cod penal;
Condamnă pe acelaşi inculpat la 1 an închisoare.
În baza art. 47 alin. (1) Cod penal rap la art. 323 Cod penal cu aplic. art.5 alin.1 Cod penal;
Condamnă pe acelaşi inculpat la 3 luni închisoare.
În baza art. 38 alin. 1 Cod penal;
Inculpatul GHEORGHE NICOLAE, va executa pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b Cod penal, la care se adaugă sporul de 5 luni închisoare, astfel că inculpatul va executa pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 5 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. la art. 66 lit. a, b Cod penal.
Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii, pe durata executării, a drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b Cod penal:
- dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice;
- dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat,
În baza art. 91 Cod penal
Dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de 3 ani.
În baza art. 93 alin. 1 Cod penal;
Pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va respecta următoarele măsuri de supraveghere:
-să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Vâlcea, la datele fixate de acesta;
-să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat de supravegherea sa;
-să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
-să comunice schimbarea locului de muncă;
-să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal;
Obligă inculpatul să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune Vâlcea.
În baza art. 93 alin. 3 Cod penal;
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Comunei Boişoara, judeţul Vâlcea.
Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art. 256 Cod procedură penală rap. la art. 25 alin. 3 Cod procedură penală;
Dispune restabilirea situaţiei anterioare prin anularea următoarelor înscrisuri false:
-cererea de sprijin financiar pe suprafață;
-date despre exploatația agricolă/gospodărie;
-anexa2 la formularul cererii unice de plată pe suprafață – declarație privind eligibilitatea/conformitatea GAEC pentru suprafețele de pajiști permanente solicitate;
-procesul verbal de predare amplasament înregistrat sub numărul …. la Primăria comunei Boișoara.
Obligă pe inculpatul Popelcă Gheorghe la 1.500 lei cheltuieli judiciare către stat.
Obligă pe inculpatul Gheorghe Nicolae la 2.500 lei cheltuieli judiciare către stat.
Onorariile apărătorilor din oficiu vor fi suportate din fondurile Ministerului de Justiţie.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare”.

Evaluaţi acest articol
(6 voturi)