Ziar de opinie și luptă împotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.Ziar de opinie și luptă mpotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.
"La ce-i bună libertatea cuvântului, daca nu te poți folosi de ea?" 

Senatorul Bulacu cere termen clar pentru calea ferată Vâlcea – Vâlcele

13 Sep 2018

În cadrul şedinţei Senatului din data de 11 septembrie, senatorul PNL de Vâlcea, Romulus Bulacu a adresat o întrebare ministrului Transporturilor – Lucian Șova pe tema căii ferate Vâlcea – Vâlcele.

„Linia de cale ferată dinspre Vâlcele (județul Argeș) către Râmnicu Vâlcea, cu o lungime de 39 kilometri, a fost proiectată pentru a decongestiona traficul către vestul țării și pentru a realiza o legătură rapidă între București – Râmnicu Vâlcea – Sibiu, pe Valea Oltului. Construcția liniei a fost extrem de dificilă din cauza reliefului de deal, care a necesitat o serie de viaducte și lucrări complexe. Deși nefinalizată, linia a fost deschisă traficului în 1989, dar ulterior a fost închisă din cauza numeroaselor alunecări de teren.

Pentru 2017, în bugetul CFR a fost prevăzută suma de 1 milion lei doar pentru plata serviciilor de monitorizare, iar ministerul evită să înainteze un termen relevant pentru reluarea lucrărilor la această linie de cale ferată. Ba mai mult, în răspunsul oferit de dumneavoastră pe acest subiect, nu cunoaştem nici concluziile raportului de monitorizare. Este cel mai grav eşec al României postdecembriste pentru judeţele Vâlcea şi Argeş şi, de ce nu, pentru toată infrastructura feroviară a României. În acest context, în luna august, premierul României, Viorica Dăncilă, a anunţat recent demararea lucrărilor la calea ferată Râmnicu Vâlcea – Vâlcele. Anunţul a fost făcut în momentul anunţării rectificării bugetare din acest an. «Pentru prima dată Ministerul Transporturilor va primi mai mulţi bani la o rectificare bugetară. Bani care vor fi alocaţi pentru finalizarea unor investiţii dar şi pentru proiecte noi. (…) O parte din bani vor merge către o lucrare de infrastructură complexă, calea ferată Râmnicu Vâlcea – Vâlcele, lucrare care trenează de peste 15 ani», a anunţat premierul.

Având în vedere importanța deosebită pe care o are calea ferată Vâlcele-Râmnicu Vâlcea pentru sistemul de transport feroviar al României și anunţul făcut de doamna premier, pentru o informare corectă a cetăţenilor, vă rog să-mi comunicați, concret, domnule ministru, care sunt termenele calendaristice prevăzute pentru proiectare şi execuție”, se arată în întrebarea denatorului Romulus Bulacu.

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)