În august, programul de lucru al Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea Pașapoartelor Simple Vâlcea va fi extins

Prefectul județului Vâlcea, domnul Florian Marin a emis marți, 07 august a.c., Ordinul prin care programul de lucru al personalului din cadrul Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea Pașapoartelor Simple Vâlcea, a fost extins de luni până vineri în intervalul orar 08:30 – 18:30.

Cu toate că legislația prevede posibilitatea programărilor online, un număr foarte mare de solicitanți aleg varianta ghișeului de la sediu, pe baza unei programări zilnice.

În atare condiții, dat fiind faptul că procesarea unei cereri și a actelor aferente, durează câteva minute, zilnic la ghișeu nu pot fi rezolvate decât un număr de cca 70-80 de cereri.

De altfel, pașapoartele se eliberează în tot cursul anului, existând posibilitatea ca oricare cetățean, care lucrează în străinătate, să se adreseze oricând și oficiilor consulare ori ambasadelor din țările de rezidență.

Totodată, prefectul județului Vâlcea, domnul Florian Marin readuce în atenție publicului interesat principalele modificări aduse Legii nr.248/2005, privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate:

1. Paşaportul simplu electronic se eliberează pe o perioadă de:
-3 ani pentru minorii care nu au împlinit vârsta de 12 ani;
-5 ani pentru minorii cu vârsta între 12 şi 18 ani;
-10 ani pentru persoanele care au împlinit vârsta de 18 ani.

2. Paşaportul simplu temporar se eliberează în termen de cel mult 3 zile lucrătoare de la data depunerii cererii (pe lângă cazurile prevăzute expres la literele b)-f) ale art. 171 din Legea nr. 248/2005), în situaţii obiective în care, din motive de sănătate, familiale sau profesionale, este necesară şi urgentă prezenţa persoanei pe teritoriul altui stat şi nu există timpul necesar pentru emiterea paşaportului simplu electronic. Aceste situaţii trebuie dovedite, după caz, cu documente care să ateste motivele de sănătate, familiale sau profesionale, care determină necesitatea şi urgenţa deplasării persoanei în străinătate.

3. Costurile pentru eliberarea paşapoartelor simple electronice/temporare rămân neschimbate, respectiv:
– 96 lei paşaportul simplu temporar;
– 234 lei paşaportul simplu electronic pentru minorul care nu a împlinit vârsta de 12 ani (valabilitate 3 ani);
– 258 lei paşaportul simplu electronic pentru minorul cu vârsta între 12 şi 18 ani (valabilitate 5 ani);
– 258 lei paşaportul simplu electronic pentru persoanele majore (valabilitate 10 ani).

Mai multe detalii privind documentele necesare, modalităţile de plată a taxelor, procedura şi condiţiile în care se fac programările on-line, pot fi obţinute pe pagina web a Instituţiei Prefectului - Judeţul Vâlcea www.vl.prefectura.mai.gov.ro, la secţiunea dedicată Serviciului public comunitar pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple, pe pagina de internet www.epasapoarte.ro la secţiunile acte necesare şi programare-instrucţiuni, sau pe pagina de internet a Direcţiei Generale de Paşapoarte www.pasapoarte.mai.gov.ro.
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...