Ziar de opinie și luptă împotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.Ziar de opinie și luptă mpotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.
"La ce-i bună libertatea cuvântului, daca nu te poți folosi de ea?" 

10 drumuri comunale şi săteşti, din Berislăveşti, vor fi modernizate

Primăria comunei Berislăveşti, judeţul Vâlcea, a obţinut finanţare pentru asfaltarea a 30 de kilometri de drumuri. Astfel, cu fonduri obţinute pe AFIR, vor fi modernizate 10 drumuri comunale şi săteşti.

Pe Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL II), pentru Berislăveşti s-au obţinut bani pentru încă 22 de drumuri. „Practic, prin aceste două proiecte, în valoare de aproximativ 200 de miliarde lei vechi, vom face toate drumurile de interes local, pe o lungime de peste 30 de kilometri. De asemenea, firma de construcţii ElectroVâlcea a câştigat, în SICAP, lucrările de construire a unei grădiniţe noi, cu program prelungit. Finanţarea pe pe AFIR. La noua grădiniţă, care va fi la standarde europene, vor fi trei grupe de copii. Noi avem aproximativ 110 preşcolari la Berislăveşti şi vrem să le oferim cele mai bune condiţii de educare. Practic, în viitorul apropiat, în toate satele va fi câte un şantier în lucru”, a spus primarul Ion Buşagă.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)