Turismul, aducător de fonduri, la Slătioara

Primarul comunei Slătioara, Sorin Romcescu, se orientează către promovarea și dezvoltarea turismului, deoarece acest segment este unul care va aduce fonduri, nu numai administrației locale, dar și comunității.

„Avem lotizările făcute în platoul de la Slătioara și avem și câteva cereri. Oamenii așteaptă noile ghiduri, pentru că vor să acceseze fonduri europene. Zona respectivă are potențial și are toate utilitățile, tocmai de accea sunt convins că, în următorii ani, zona se va dezvolta. Iarăși în Mogești se construieşte mult. Vor fi şi pensiuni, şi case de vacanţă, şi case noi de locuit. În Slătioara, ne bucurăm de un interes imobiliar. Cred că sunt mai multe motive care ţin de geografia zonei. Suntem pe drumul naţional care leagă Vâlcea de Gorj, suntem în Oltenia de Sub Munte, regiune cu un specific aparte, unde, deşi suntem la poalele munţilor, e o climă blândă. Ne dorim, ce să spun, cât mai multe construcţii şi cât mai multe pensiuni agroturistice aici” a declarat primarul PSD, Sorin Romcescu.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...