FOTO: „Apele Române” intervin în zonele afectate de inundații!

În cursul dimineții zilei de sâmbătă, 30 iunie 2018, ministrul Apelor şi Pădurilor, Ioan Deneș s-a deplasat împreună cu directorul general al a A.N. „Apele Române”, Victor Sandu și directorul general adjunct, Dorel – Marcel Dume, în localitățile afectate de inundații din județele Brașov și Covasna. Prezent la faţa locului este şi Ştefan Prală, directorul ABA Olt, utilajele şi oamenii instituţiei de la Vâlcea fiind puse la dispoziţia celor care au nevoie.
Deja, au fost evacuate cca 40 case din satul Lunca Mărcușului și cca 40 case din satul Băcel, în urma cedării digului pe pr. Târlung, mal drept. Echipele A.N. „Apele Române” intervin pentru consolidare cu cca 5.000 saci de nisip în vederea menținerii și protejării digului pe partea stângă. De asemenea, au fost aduse pompe pentru evacuarea apelor ce vor fi instalate atunci când situația o va impune.
La Barajul Săcele se evacuează un debit de cca 140 mc/s din care cca 60 mc/s prin golirea de fund.
DN București – Brașov a fost redat circulației prin scăderea cu 15 cm a nivelului în lac.
La fața locului au fost dislocate Centrele de Intervenție Rapidă(CIR) Vâlcea și Mureș ce intervin cu motopompe și saci.
"A.N. „Apele Române” monitorizează permanent cursurile de apă, se intervine pentru asigurarea secţiunilor de scurgere a râurilor, precum şi pentru punerea în siguranţă a punctelor critice înregistrate pe sectoarele vizate de avertizările hidrologice.
Ministerul Apelor și Pădurilor și A.N. „Apele Române” sfătuiește populația aflată în zonele sub avertizare să respecte indicațiile reprezentanților IGSU în vederea evitării pierderilor de vieți omenești.
În funcție de evoluția evenimentelor, vom reveni cu informații suplimentare", se arată într-un comunicat al Apelor Române.
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Magda POPESCU

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa magda.popescu@voceavalcii.ro
Urmariți acest autor și pe Google Plus

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...