Comuna Pietrari, printre localităţile care vor beneficia de Internet gratuit

Peste 10.000 de municipalităţi, printre care se numără și comuna Pietrari din judeţul Vâlcea, vor beneficia gratuit de internet prin intermediul unui program al Uniunii Europene de implementare a reţelelor Wi-Fi gratuit, arată reprezentanţa Comisiei Europene în România. Concret, Uniunea Europeană va aloca 120 milioane euro pentru acest proiect.

Potrivit comunicatului de presă, programul, al cărui principiu a fost anunţat în 2016 de preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, în discursul său despre „starea Uniunii”, vizează să distribuie în 6.000, până la 8.000 de oraşe şi sate, din toate statele membre, „bonuri de cumpărături” în valoare de 20.000 de euro, care să permită realizarea lucrărilor de instalare a internetului wireless.

Ideea este simplificarea la maxim a procedurilor pentru a face acest serviciu accesibil inclusiv pentru primarii de sătucuri, care nu sunt la curent cu formalităţile europene, uneori complexe. Pentru a cere aceste bonuri, reprezentanţii colectivităţilor locale vor putea să se conecteze la site-ul dedicat, unde vor găsi şi o listă cu firmele autorizate să facă lucrările de instalare. Colectivităţile care vor să beneficieze de sistem trebuie să se angajeze să finanţeze, cel puţin trei ani, mentenanţa punctelor de conexiune şi costul abonamentului către operatorii care vor furniza internet. Bonurile vor fi distribuite pe principiul „primul venit, primul servit”, dar Comisia a prevăzut un mecanism pentru a asigura o repartizare geografică echitabilă.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...