FOTO: Au fost inaugurate lucrările de stabilizare a unei porţiuni din intrarea Cetăţuia

FOTO: Au fost inaugurate lucrările de stabilizare a unei porţiuni din intrarea Cetăţuia Sursa foto: Primaria Ramnicu Valcea
Marţi, 19 iunie, primarul Mircia Gutău a inaugurat lucrările de stabilizare a unei porţiuni de câteva sute de metri din intrarea Cetuţuia, în Nordul municipiului. Investiţia a constat în refacerea structurii stradale afectată de alunecări de teren, în realizarea de rigole deschise şi carosate, de podeţe de acces în proprietăţi, a unui zid de sprijin şi de umplere şi stabilizare cu fundaţie de beton şi gabioane a marginii dinspre o râpă adâncă de câţiva zeci de metri. Edilul şef a apreciat calitatea lucrărilor făcute, cu atât mai mult cu cât recentele precipitaţii abundente din oraş au dovedit eficienţa acestora: dacă înainte, torenţii şi aluviunile scurse de pe Dealul Cetăţuia inundau, la fiecare ploaie, gospodăriile din zonă, de data aceasta nu s-au mai produs nici un fel de pagube locuitorilor.
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)
Florin Făgeţeanu

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa florin.fageteanu@voceavalcii.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

27
Apr2020
Să reînceapă școală sau mai bine nu?

Să reînceapă școală sau mai bine nu?

Written byMagda POPESCU

Iată o dilemă, pe care mai marii de la Ministerului Învățământului trebuie să o rezolve cât mai rapid. Bulversarea din învățământ nu face bine nimănui, însă cel mai mult au de pierdut elevii.Școlile s-au închis de mai bine de trei...