Autospeciale noi pentru Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vâlcea

Autospeciale noi pentru Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vâlcea Foto: Arhiva
În această perioadă, la Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea sunt în desfășurare mai multe lucrări de reparație și întreținere ale spațiilor administrative, activități coordonate de Serviciul Logistic, de asemenea vor fi primite 8 autospeciale noi, destinate exclusiv pentru posturile de poliție comunale.

Astfel, se efectuează lucrări de reparații curente la 5 posturi de poliție comunale, respectiv Olanu, Oteșani, Runcu, Șușani și Vaideeni. Vor fi reparate acoperișurile, se vor amenaja grupuri sanitare interioare, realizându-se și alte lucrări de reparații atât la interiorul, cât și la exteriorul posturilor, care se vor finaliza la sfârșitul lunii iunie a.c.

În luna iunie a.c., I.P.J.Vâlcea va primi în dotare 8 autospeciale de poliție, destinate activității desfășurate la nivelul posturilor comunale.

Aceste demersuri vor conduce la îmbunătățirea condițiilor de lucru ale polițiștilor și vor constitui un sprijin în activitatea desfășurată în relația cu cetățenii.
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...