Viorel Hrebenciuc, condamnat la doi ani de închisoare

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a anunțat în urmă cu puţin timp sentinţa în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri, în care sunt judecaţi Viorel Hrebenciuc, fiul acestuia, Andrei Hrebenciuc, Tudor Chiuariu şi Ioan Adam.

Hrebenciuc a primit doi ani cu executare, în timp ce Paltin Sturza a primit în același dosar trei ani pentru trafic de influență. Decizie nu este definitivă. Andrei Hrebenciuc a fost achitat pentru infracțiunile de grup infracțional organizat și instigare la spălare de bani, în schimb a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare pentru trafic de influență.

La ultimul termen al procesului, din 21 februarie, un procuror de la DNA le-a solicitat magistraţilor condamnarea tuturor inculpaţilor din acest dosar la pedepse cu executare, orientate spre maximum prevăzut de legea penală.

Astfel, procurorul a cerut o pedeapsă maximă cu executare pentru fostul deputat Viorel Hrebenciuc, acuzat de săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de influenţă şi spălare a banilor. Pedeapsa maximă pentru constituirea unui grup infracţional organizat este de 10 ani, iar pentru spălare de bani este de 12 ani.

De asemenea, procurorul a cerut pedepse maxime cu executare şi pentru ceilalţi inculpaţi din acest dosar: Andrei Hrebenciuc (constituirea unui grup infracţional organizat, instigare la spălare a banilor şi complicitate la trafic de influenţă), fostul deputat Ioan Adam (instigare la abuz în serviciu, constituirea unui grup infracţional organizat, cumpărare de influenţă), fostul ministru al Justiţiei Tudor Chiuariu (constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de influenţă şi spălarea banilor), Lorand Andras Ordog, judecător în cadrul Tribunalului Covasna, Paltin Gheorghe Sturdza (beneficiarul retrocedării), Iosif Kadas, Constantin Bengescu, Sorin Ion Iacob, Jănică Poenaru, Ioan Gheorghe Varga, Daniel Constantin Călugăr, Ioan Mătăşel, Gabriela Rodica Zaharia, Anca Roxana Adam (soţia deputatului Ioan Adam, judecătoare la Tribunalul Braşov), Iulian Durlan (primar al comunei Căiuţi, judeţul Bacău), Adam Crăciunescu (directorul general Romsilva).

Dosarul retrocedărilor a fost trimis în instanţă în ianuarie 2015, procesul având peste 60 de termene de judecată. În octombrie 2015, Viorel şi Andrei Hrebenciuc, dar şi fostul deputat Ioan Adam şi-au recunoscut vinovăţia, solicitând să fie judecaţi prin procedura simplificată.

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)
Florin Făgeţeanu

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa florin.fageteanu@voceavalcii.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

30
Ian2020
Virusomania tâmpește România

Virusomania tâmpește România

Written byMagda POPESCU

Știrile care vin din China sunt tot mai alarmante în ceea ce privește noul virus gripal descoperit acolo. Însă, în România, în loc să tratăm, la nivel public și informațional, această situație cu responsabilitate și discernământ, se titrează cât mai...