Ziar de opinie și luptă împotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.Ziar de opinie și luptă mpotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.
"La ce-i bună libertatea cuvântului, daca nu te poți folosi de ea?" 

Ultima oră

Săptămâna pe scurt - de la lume adunate, 12 aprilie 2018

12 Apr 2018

• Fondatorul Facebook, Mark Zuckerberg, a fost în faţa Senatului american • Fostul ofițer SRI, Daniel Dragomir, a prezentat o serie de documente din care rezultă că DNA ținea la secret modul în care erau realizate interceptările și operațiunile de filaj • Noi dezvăluiri incendiare despre tacticile DNA


• Fondatorul Facebook, Mark Zuckerberg, a fost în faţa Senatului american. El a fost convocat pentru a da explicaţii în scandalul în care datele a 87 de milioane de utilizatori au fost sustrase şi folosite ilegal de compania britanică de consultanţă Cambridge Analytica. Facebook este acuzată de legiuitorii americani că nu a luat suficiente măsuri pentru a-i proteja pe cei care au avut încredere să pună la dispoziţia reţelei datele lor personale.
Mark Zuckerberg: „Facebook este o companie idealistă şi optimistă. Mare parte din existenţa noastră ne-am concentrat pe latura benefică pe care conectarea oamenilor o poate avea. Pe măsură ce Facebook s-a dezvoltat, oameni de pretutindeni au primit un instrument nou şi puternic cu ajutorul căruia pot ţine legătura cu cei dragi, îşi pot face vocea auzită şi pot construi comunităţi şi afaceri. Recent, am văzut mişcarea #metoo şi "Marşul pentru vieţile noastre" au prins viaţă, în mare parte, pe Facebook. După uraganul Harvey, oamenii au strâns peste 20 de milioane de dolari pentru victime. Şi peste 70 de milioane de afaceri mici folosesc în acest moment Facebook pentru a se dezvolta şi pentru a crea noi locuri de muncă. Dar este clar acum că nu am făcut suficient pentru a preveni ca acest instrument să fie folosit, de asemena, pentru a face rău. Mă refer aici la răspândirea de ştiri false, implicarea forţelor străine în alegeri, discursuri bazate pe ură, precum şi în ce priveşte şi confidenţialitatea datelor.
Nu am conştientizat responsabilitatea enormă pe care o avem și aceasta a fost o mare greșeală. A fost greșeala mea și îmi pare rău. Am început Facebook, o conduc și sunt responsabil pentru ceea ce se întâmplă aici.
Aşa că acum trebuie să reevaluăm toate aspectele relaţiei noastre cu utilizatorii şi să ne asigurăm că ne ridicăm la nivelul responsabilităţii pe care o avem. Nu este suficient doar să ne asigurăm că punem oamenii în legătură, trebuie să ne asigurăm că aceste conexiuni sunt pozitive. Nu este suficient să oferim oamenilor o platformă pentru a-şi face vocea auzită, ci trebuie să ne asigurăm că oamenii nu se folosesc de această oportunitate pentru a face rău sau pentru a dezinforma. Nu este suficient să le dai oamenilor control asupra datelor lor, trebuie să ne asigurăm că dezvoltatorii care beneficiază de ele le protejează la rândul lor. Responsabilitatea noastră nu se opreşte la a dezvolta astfel de instrumente, ci trebuie să ne asigurăm că sunt folosite în slujba Binelui”.

• Fostul ofițer SRI, Daniel Dragomir, a prezentat o serie de documente din care rezultă că DNA ținea la secret modul în care erau realizate interceptările și operațiunile de filaj. Omul de afaceri Sorin Strutinsky a vrut să afle cum a fost interceptat, dar cei de la DNA i-au transmis că „mijloacele tehnice” utilizate de DNA au caracter clasificat, ca și specificațiile tehnice ale acestora și caietele de sarcini prin care au fost achiziționate.
”După ce toată ţara a văzut modul secret în care s-au făcut echipele mixte si SRI-ul lui Coldea s-a implicat ilegal în cercetatea penală exact ca în vremea Securităţii, iată un nou document prezentat de România 3.0:
În plin scandal al secretelor, la 2 aprilie 2018, urmare a unei solicitări a domnului Sorin Strutinsky, PFA Kovesi ne spune că “mijloacele tehnice” utilizate de DNA au caracter clasificat, ca şi specificaţiile tehnice ale acestora şi caietele de sarcini prin care au fost achiziţionate.
Adică pe banii românilor, DNA cumpără tehnică în mod secret şi netransparent.
Mai mult, mijloacele cu care românii sunt ascultaţi, filaţi, înregistraţi de DNA nu pot fi expertizate pentru că sunt secrete.
România 3.0 vă informează că acestea nu sunt omologate în România şi pot fi folosite pentru a distorsiona, fabrica şi falsifica probe. Sunt multiple astfel de situaţii.
În mod ilegal, cu un ordin dat de procurorul general Lazăr, cercetarea penală în România se face de către DNA cu mijloace secrete, în mod ilegal, mijloace care nu pot fi atacate în instanţe”, arată Daniel Dragomir, pe blogul personal.

• Noi dezvăluiri incendiare despre tacticile DNA. În ziua judecății dosarului lui Liviu Dragnea, procurorul DNA Marius Bulancea a fost văzut în biroul Cristinei Tarcea, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Întrebat dacă poate să confirme acest lucru, fostul ofițer SRI Daniel Dragomir a făcut la Antena3 și alte precizări.
„Da am această confirmare și nu doar în biroul doamnei Tarcea, ci și în biroul judecătorului Dragomir. A fost văzut ieșind din acel birou. Nu știu dacă este judecător în dosar, dar ceea ce știu sigur este că domnul Bulancea și doamna Kovesi plănuiesc în perioada următoare percheziții, festival, cătușe și tot ce este necesar să demonstreze că domniile lor își fac treaba din plin”, a declarat Dragmir în emisiunea Obiectiv.

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)
Redactia

Telefoane:
+40 250 735 511
+40 350 806 801
Email:
voceavalcii@yahoo.com
redactia@voceavalcii.ro

valoris
Pensiunea Iulia site
Pensiunea Bradul site
uzina mecanica
 
annabella