Programul hypermarketuri și supermarketuri de Paște 2018

Cele mai importante supermarketuri și hypermarketuri din judeţul Vâlcea vor avea un program special de Paște 2018. Kaufland, Carrefour, Lidl, Profi, Penny Market vor avea un orar modificat în perioada 6-9 aprilie 2018. Acest interval de timp cuprinde Vinerea Mare, prima și a doua zi de Paște, zile care au fost declarate libere nelucrătoare. Marile magazine și-au adaptat orarul astfel încât românii să poată face cumpărăturile necesare pentru masa de Paște.

Program Carrefour de Paște 2018

Hypermarketurile Carrefour sunt închise pe 8 aprilie, în prima zi de Paște. Pe 6 aprilie, ele vor funcționa după un program normal, iar sâmbătă acestea vor avea un program mai scurt, care se va încheia undeva în jurul orel 19.00.

În perioada sărbătorilor de Paşte, magazinele din reţeaua Carrefour funcţionează după un program special: 2-4 aprilie: de la 7:30 la 23:00; 5-6 sprilie: de la 7:30 la 24:00; Sâmbătă, 7 aprilie: de la 7:30 la 19:00; Duminică, 8 aprilie: ÎNCHIS; De luni, 9 aprilie: de la 7:30 la 22:00.

Program Kaufland de Paște 2018

Cu prilejul Sărbătorilor de Paște, magazinele Kaufand vor avea un program defuncționare special, astfel: Sâmbătă, 07.04.2018, ora deschiderii va fi 7:00, iar ora închiderii va varia în funcție de magazin în intervalul orar 16:00- 18:00. Duminică, 08.04.2018, magazinele Kaufand vor fi închise. Luni, 09.04.2018, majoritatea magazinelor Kaufand vor avea program scurt: ora deschiderii va fi 9:00, iar ora închiderii va varia în funcție de magazin în intervalul orar 14:00 – 16:00.

Program Lidl de Paște 2018

Cei de la Lidl vor avea program normal în 6 și 7 aprilie 2018. În prima și a doua zi de Paște, duminică și luni, magazinele Lidl sunt închise. Compania spune că a luat această decizie pentru ca atât clienții cât și angajații să se poată bucura de Sărbători Fericite alături de familie și cei dragi. Activitatea va fi reluată marţi, 10 aprilie, cu program normal.

Program Profi de Paște 2018

Toate magazinele Profi, indiferent de format (Profi City, Profi Loco, Profi din centrele comerciale şi Profi NonStop) vor fi închise pe 8 aprilie, în prima zi de Paşte. Pe 7 aprilie, toate magazinele Profi se vor închide la ora 19.00, indiferent de format. Pe 9 aprilie, toate magazinele Profi, indiferent de format, vor funcţiona în intervalul orar 10.00-18.00, iar din 10 aprilie - conform programului normal.

Program Penny Market de Paște 2018

Vineri, 06 aprilie 2018, între orele 7.00-23:00
Sambata, 07 aprilie 2018, între orele 7.00-19:00
Duminica, 08 aprilie 2018, închis
Luni, 09 aprilie 2018, între orele 09.00-17.00

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)
Florin Făgeţeanu

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa florin.fageteanu@voceavalcii.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...