Ziar de opinie și luptă împotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.Ziar de opinie și luptă mpotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.
"La ce-i bună libertatea cuvântului, daca nu te poți folosi de ea?" 

Escroc condamnat la 225 de ani de închisoare

12 Mar 2018

225 de ani de închisoare este pedeapsa record pe care a primit-o Ovidiu Rusu, un bărbat din Rădăuți, acuzat de escrocherii, după ce i-au fost contopite mai multe condamnări. Chiar din celula penitenciarului, individul a reușit să obțină bani de la mai multe persoane, pe care le-a păcălit, după ce s-a dat drept procurorul Țuluş, adjunctul procurorului general al României, procuror anticorupţie sau chiar reprezentant al Ligii de Apărare a Drepturilor.

Curtea de Apel Suceava a admis, săptămâna trecută, apelul făcut de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava. Magistrații suceveni l-au condamnat pe Ovidiu Rusu la trei ani de închisoare pentru tăinuire, scrie Obiectiv de Suceava. Judecătorii au contopit pedeapsa pronunțată unor altora pentru alte infracțiuni și au aplicat cea mai grea pedeapsă de 10 ani de închisoare. În total, după contopirea tuturor pedepselor, Ovidiu Rusu a fost condamnat la 225 de ani, 272 de luni şi 1.395 de zile de închisoare. Instanța a stabilit, însă, ca bărbatul din Rădăuți să execute o pedeapsă principală de 30 de ani de închisoare.

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)
valoris
Pensiunea Iulia site
Pensiunea Bradul site
uzina mecanica
 
annabella