Sindicatul Filarmonicii Ion Dumitrescu din Râmnicu Vâlcea îi mulţumeşte primarului Gutău

09 Mar 2018
Sindicatul Filarmonicii Ion Dumitrescu din Râmnicu Vâlcea îi mulţumeşte primarului Gutău Foto: facebook.com/ Filarmonica Ion Dumitrescu Vâlcea

Decizia de a nu mai desfiinţa corul Euphonia a primarului Mircia Gutău a fost primită cu bucurie de angajaţii Filarmonicii, dar mai ales de sindicatul instituţiei.

În ultimul timp, spațiul public a fost invadat de nemulțumiri ale membrilor corului, iar primarul Mircia Gutău a ascultat până la urmă vocea rațiunii și a hotărât să nu mai desființeze corul. Alături de cei doi viceprimari, Sebi Vețeleanu și Carmen Preda, Mircia Gutău i-a asigurat pe cei de la Filarmonică că Euphonia nu se mai desființează.

De aceea, membrii sindicatului Filarmonicii Râmnicu Vâlcea (S.L.C. Râmnicu Vâlcea) au cerut, ca în mod public, să mulţumească conducerii primăriei Râmnicu Vâlcea: „Ca urmare a revenirii asupra deciziei de desfiinţare a secţiunii Cor din Cadrul Filarmonicii Ion Dumitrescu Râmnicu Vâlcea, după discuţiile avute în ultima perioadă de timp, cu precădere în data de 5 martie 2018, cu conducerea instituţiei şi reprezentanţii primăriei, S.L.C. Râmnicu Vâlcea (sindicatul filarmonicii) ţine să le mulţumească d-lui primar Mircia Gutău, d-lui viceprimar Eusebiu Veţeleanu şi tuturor celor care au fost alături de această instituţie, în luarea acestei decizii.

Credem într-o bună colaborare în continuare, pentru a menţine filarmonica pe prima scenă a culturii oraşului nostru”.

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)
Magda POPESCU

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa magda.popescu@voceavalcii.ro
Urmariți acest autor și pe Google Plus

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...