Ziar de opinie și luptă împotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.Ziar de opinie și luptă mpotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.
"La ce-i bună libertatea cuvântului, daca nu te poți folosi de ea?" 

HCM rămâne pe podium în Liga Florilor

08 Mar 2018
• Formația vâlceană a câștigat în fața echipei U Cluj, scor 34-27

HCM Râmnicu Vâlcea a câștigat fără mari emoții cu Universitatea Cluj! La câteva zile de la demisia antrenorului Aurelian Roșca, clubul vâlcean a reușit sa se impună în meciul din runda a 19-a din campionat, revenind pe un loc care asigură prezenţa în cupele europene. HCM-ul a fost la conducerea partidei tot timpul jocului, cea mai prolifică sportivă a gazdelor fiind Carmina Bădiță Manea, revenită pe teren după aproape doi ani de inactivitate. Și restul jucătoarelor au avut o prestație foarte bună, apreciată la finalul meciului de conducerea clubului vâlcean. Președintele HCM-ului, Petre Berbecaru subliniază că Vâlcea poate prinde un loc de Europa prin intermediul campionatului, dar are și varianta cupei. ”Am construit această echipă cu Aurelian Roșca, el nu a mai dorit să continue pe motive medicale, a fost o schimbare forțată, îmi pare rău că nu am putut duce a capăt proiectul alături de dânsul. Am încercat în această perioadă să cosmetizăm echipa pentru anul viitor, tot alături de Relu Roșca, nu știu acum care va fi componența conducerii tehnice în viitor, sperăm să găsim o soluție care să satisfacă handbalul vâlcean, clubul și echipa. Ne dorim să jucăm în Europa la anul, putem ajunge acolo pe campionat sau cupă. Eu mi-aș dori enorm să obținem asta pe campionat, am realiza o treabă pe anduranță, ar fi formidabil pentru Vâlcea. Dacă avem sorții favorabili, putem ajunge și în cupă în finala cu CSM. Am intrat în vestiar înaintea jocului, le-am spus că le consider profesioniste și doresc să-și realizeze obiectivul, dar și că vom fi foarte severi dacă ele nu vor face totul ca acest obiectiv să se îndeplinească”, a declarat Petre Berbecaru.

Handbalistele au fost premiate de sponsori după victoria cu U Cluj

Handbalistele de la HCM au sărbătorit mai devreme ziua de 8 martie! Vâlcencele au fost premiate de doi dintre sponsorii clubului vâlcean cu produse cosmetice după victoria de pe teren propriu cu U Cluj, scor 34-27. Acțiunea a avut loc în Sala VIP din Polivalentă, la premiere fiind prezente toate fetele care au pus umărul la rezultate echipei în campionat și în Cupa României.

HCM: Blazek, Razum, Ciucă – Manea 7, Glibko 6, Vasileuskaya 5, Gavrilă 3, Băcăoanu 3, Lopez 3, Adespii 2, Fernadez 2, Badea 2, Vukcevic 1, Krnic, Florica, Khoulidi. Antrenori: Gheorghe Sbora (principal), Mia Rădoi, Ildiko Barbu (secunzi)
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Nicu Tănase

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa nicu.tanase@voceavalcii.ro

Website www.voceavalcii.ro
valoris
Pensiunea Iulia site
Pensiunea Bradul site
uzina mecanica
 
annabella