Matematica Modus Vivendi! Concurs interjudețean la Colegiul Național ”Mircea cel Bătrân” din RÂMNICU VÂLCEA

În data de 3 martie 2018, s-a desfășurat în memoriam profesor Nicolae Pavelescu, cea de-a XV-a ediție a Concursului interjudețean ”Matematica Modus Vivendi” la Colegiul Național ”Mircea cel Bătrân” din Rm. Vâlcea.
Au participat peste 300 de elevi din 7 județe, de la clasa a III-a până la clasa a XII-a. Președintele concursului a fost domnul profesor universitar doctor DUMITRU ACU de la Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu. La festivitatea de deschidere, alături de domnul președinte al concursului, au participat domnul Mircia Gutău, primar al municipiului Rm. Vâlcea și reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Judetean Vâlcea, doamna profesor Diaconescu Armășescu Claudia, inspector școlar pentru disciplina matematică, doamna Săraru Elena, inspector pentru învățământ primar și doamna Apostol Doinița, inspector perfecționare.
Doamna Andra BICĂ, Inspector Școlar General al I.Ș.J. Vâlcea, prezentă la festivitatea de premiere, a evidențiat încă o dată performanțele deosebite obținute la matematică de elevii vâlceni, modul exemplar de organizare coordonat de conducerea Colegiului, accentuând faptul că participarea la numeroasele concursuri de specialitate iî pregătește pe copii indiferent de vârstă.
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)
Magda POPESCU

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa magda.popescu@voceavalcii.ro
Urmariți acest autor și pe Google Plus

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...