Polițiștii rutieri „la vânătoare” de taximetrişti ilegali

În această dimineață, în doar câteva ore, au fost verificate 88 de autoturisme, au fost aplicate 49 de sancțiuni contravenționale pentru abateri de la normele legale care reglementează circulația pe drumurile publice și activitatea de taximetrie, 1 permis a fost reținut și 10 certificate de înmatriculare au fost retrase. Totodată, a mai fost reținută o autorizație de taxi și un certificat de competență profesională.

La data de 21 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Vâlcea, Poliției orașelor Băbeni, Brezoi, Călimănești, Drăgășani, Horezu, Olănești, respectiv Secției nr. 2 Poliție Rurală Milcoiu, Secției nr. 3 Poliție Rurală Sutești, Secției nr. 4 Prundeni și Secției nr. 11 Zătreni au acționat, în mai multe localități din județul Vâlcea, pentru verificarea autovehiculelor care efectuează transport public de persoane în regim de taxi.

Activitatea a vizat depistarea persoanelor care practică ilegal activitatea de taximetrie, a celor care acostează persoane pentru a le oferi ilegal astfel de servicii, precum și a celor care, deși sunt autorizați, nu respectă regulile de tarifare sau standardul de calitate al serviciilor oferite.

În doar câteva ore, polițiștii au verificat 88 de autoturisme, iar in urma neregulilor constatate, au aplicat 49 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 33.450 lei.
Dintre sancțiunile aplicate, 42 au fost pentru încălcarea normelor privind circulația pe drumurile publice și 7 pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere.

De asemenea, pe parcursul activităților desfășurate, a fost reținut 1 permis de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce și au fost retrase 10 certificate de înmatriculare.
2 bărbați, de 63 și 69 ani, au fost depistați în timp ce conduceau autoturisme cu care efectuau transport de persoane în regim de taxi, pe DN 64, pe raza localității Rm. Vâlcea, fără a deține autorizație taxi pentru autoturismele conduse. Bărbații au fost sancționați contravențional, dispunându-se măsura de suspendare a dreptului de utilizare a autoturismelor conduse pe o perioadă de 6 luni.
Acțiunile desfășurate de Poliția Rutieră Vâlcea pentru siguranța transportului public de persoane continuă și în perioada următoare.

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)
Florin Făgeţeanu

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa florin.fageteanu@voceavalcii.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...