Steluţa Luca va candida pentru un nou mandat ca vicepreşedinte al FRH

01 Feb 2018

Steluţa Luca, fostul căpitan al echipei naţionale şi al Oltchimului, dar şi vicecampioană mondială în 2005, şi-a oficializat candidatura pentru funcţia de vicepreşedinte al Federaţiei Române de Handbal, la alegerile din 14 februarie, printr-un mesaj postat pe pagina personală de socializare. ”Nu mai este un secret faptul că voi candida la alegerile din 14 februarie. Nu pot să spun „pentru încă un mandat” deoarece sunt vicepreședintele Federației Române de Handbal din 28 iunie 2016 și asta înseamnă un an și 230 de zile dar pot susține că activitatea de până acum, lungă sau scurtă, m-a făcut să înțeleg ce înseamnă administrația. Anunțul meu nu se dorește a fi un moment al bilanțului, cu rezultate sau eventuale eșecuri, ci dorește să răspundă celor care, în dese rânduri, îmi adresează această întrebare și, mai ales, mă susțin să candidez. Tuturor le mulțumesc, nu le ascund faptul că am nevoie de sprijinul lor și totodată îi îndemn să aibă încredere în continuitate. Eu am ales să cred în continuitate. Și vorbesc în cunoștință de cauză, referindu-mă la proiectele începute și la ale căror parteneri ați fost, la cele pe care le cunosc și știu că vor avea finalitate. Totodată, mai vorbesc despre acea recunoștință adusă antrenorului și sportivului, participantului la activitatea sportivă handbalistică în general.

În mod evident, mă gândesc la handbalul feminin pe care pot să îl slujesc, cel puțin la fel de bine cum am făcut-o din postura de jucătoare și antrenor. Acum am luat o opțiune clară privind viitorul meu de când lucrez în cadrul Federației Române de Handbal. Am avut timp să observ diferențele dintre a fi în teren și a fi în tribună sau în birou. Ce am realizat este că, la fel ca și pe teren, noi formăm o echipă. M-am convins că împreună putem lupta pentru țelurile înalte pe care ni le stabilim, că toți ne dorim aceleași lucruri și că părerea fiecăruia dintre dumneavoastră contează. Păreri pe care le voi asculta în continuare; v-ați convins de colaborarea mea și cred în faptul că și ceilalți doi colegi alături de care voi candida - la funcția de președinte Alexandru DEDU și vicepreședinte reprezentant pentru handbalul masculin Ionuț Rudi STĂNESCU – vor demonstra aceeași disponibilitate. Încă o dată, am încredere și vă mulțumesc pentru faptul că veți alege să continuăm povestea începută în 2016”, a spus Steluţa Luca.
Pânâ în acest moment şi-au anunţat candidaturi oficiale, prin declaraţii publice, Alexandru Dedu şi Narcisa Lecuşanu pentru funcţiile de preşedinte, Steluţa Luca şi Rudi Stănescu pentru funcţiile de vicepreşedinte.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Nicu Tănase

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa nicu.tanase@voceavalcii.ro

Website www.voceavalcii.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

27
Apr2020
Să reînceapă școală sau mai bine nu?

Să reînceapă școală sau mai bine nu?

Written byMagda POPESCU

Iată o dilemă, pe care mai marii de la Ministerului Învățământului trebuie să o rezolve cât mai rapid. Bulversarea din învățământ nu face bine nimănui, însă cel mai mult au de pierdut elevii.Școlile s-au închis de mai bine de trei...