RÂMNICU VÂLCEA: Ţeapă cu modelling în centrul oraşului

În plină criză economică, firmele care promit câştiguri nemaiîntâlnite şi rapide din reclame au profit garantat, fără prea multă bătaie de cap. Multe dintre aceste promisiuni se dovedesc a fi doar tertipuri de agăţat clienţi, iar cei care îşi dau seama de acest lucru o fac prea târziu. Nu mai puţin adevărat este şi faptul că promisiunile nu ar prinde dacă nu ar fi făcute celor creduli sau măcar neatenţi la detalii.
Zeci de vâlceni sunt înşelaţi zilnic, chiar în buricul târgului, de către o firmă din Bucureşti care le promite o carieră în modelling lor sau copiilor lor contra unei taxe de o sută de lei. Respectiva firmă are şi un nume sugestiv: Art Casting Production SRL Bucureşti, sectorul 5.

Oamenii sunt acostaţi pe stradă de câţiva tineri care le promit succes garantat în lumea modellingului sau a showbiz-ului românesc. Păcăliţi, din stradă oamenii sunt conduşi într-un birou aflat pe gangul de lângă Mc’Donalds-ul din centru, de lângă ITM Vâlcea, unde alte persoane, ceva mai versate, le explică cum se pot îmbogăţi de pe urma apariţiilor în reclame. Singura condiţie pusă este să plătească o “taxă simbolică de înscriere de 100 lei”, bani pentru care se taie şi bon fiscal, perfect în regulă.

Ţintele racolatorilor de modele de pe stradă sunt, în general, fetele tinere şi copiii. Ambele categorii sunt mai sensibile la promisiunile care par coborâte din rai. Fetele visează să devină modele şi sunt încântate că dorinţa li se poate îndeplini mai uşor decât au crezut vreodată. Părinţii nu pot rezista rugăminţilor copiilor, care se simt flataţi de complimentele care li se fac. Se duc la sediu, semnează, dau bani, fără să analizeze problema în profunzime. Însă, după un timp, oamenii își dau seama că au fost victima unei escrocherii.

Mai multe mămici din Râmnicu Vâlcea, ca un avertisment, au început să povestească pe grupul de pe reţeaua de socializare Facebook „Mămici din Vâlcea” păţania prin care au trecut, ca avertisment pentru alţi părinţi vâlceni.

„Mămici aveţi grijă!!!!! Lângă Mc'Donalds în centru vă agaţă 2 persoane: o fată sau un băiat, care vă propune să vă lăsaţi copilul fotografiat la joacă pentru a apărea în reclamele firmelor din Shoping City (CPL), primind astfel suma de 80 de euro/şedinţă foto şi hainele sau jucăria la care face reclamă... Însă înainte de asta, trebuie să achitaţi 100 lei/copil (cică garanţia că fiul/fiica dvs. va fi prezent/a la shooting) şi să semnaţi o «convenţie» care... nu are nici o valoare!!! Deci nu un contract cu clauze clare... NU VĂ LĂSAŢI PĂCĂLIŢI!!! Este o mare ţeapă!!!”

“O altă problemă e că aceasta sigur e o agenție adevărată, cu acte tot, de aia au și închiriat spațiul acolo. Este practic o înșelătorie «legală», tu dai niște bani, pentru că ei «îți caută» reviste unde să pozezi. Rămâi cu bani dați și după îți zice că nu te-a «plăcut» nici o firmă”.

“Vă spun eu. Au firme fantoma cu sucursale deschise având nume asemănător cu anumite branduri deschise recent la noi în oraş. Este o înşelătorie legală, iar autorităţile nu le pot face nimic! Ei fac şedinţele foto, doar că nu trimit revistele în care fiul/fiica au apărut. Hârtia pe care o semnează majorul, este o foaie care nu înseamnă nimic, şi de cele mai multe ori, se dă şi într-un singur exemplar! Aveţi grijă, sunt escrocherii legale şi noi picam în plasa lor!”

“Și pe mine m-au oprit azi! Am mers să văd ce or să zică, ştiam că e ţeapa dinainte să îmi zică de bani. După ce mi-au explicat ei cum stă treaba și mi-au cerut bani. Copilul nu mai stătea și am zis ca să îmi dea un număr de telefon că să-i sun mai târziu să le dau răspunsul, și au zis că nu îmi dau numărul ca să mă întorc acolo! Și mai era un cuplu cu copilul și i-a zis una din tipe să le dea 100 Ron garanție. Au zis că nu au și tipa le-a zis: Vi se pare mult 100 ron? Chiar nu aveți 100 de ron? Adică vreau să zic că sunt foarte insistente”.

“A fost anunțată poliția de mai multe ori! Nu a avut nimeni ce să le facă. Banii pe care i-au strâns nemernicii apăreau ca donații... Daţi de bună voie...”

“Bună mămici, vreau să vă avertizez că la noi în oraș a apărut un grup de escroci care înșeală în mod «legal» mai exact în centru, în gang lângă ITM, în spate la Mc, s-a aranjat un așa-zis studio foto, unde sunt abordate mame cu fete de toate vârstele unde fotografiază și le completează un formular, chipurile le promite cariera de model și multe altele, după care pretind taxa de 100 ron. Le promite că o să le sune și o să-și recupereze bani, chiar înmulțiți. NU le cădeți în plasă, e țeapă legală!!”

“Pe fetiţa mea au chemat-o la o şedinţă foto, şi ce să vezi, trebuia să dăm 200 de euro pe poze şi un aşa zis contract. Când i-am spus aşa zisei «directoare» (la vreo 20 şi ceva de ani) că nu am banii aceştia mi-a zis foarte senină să-i împrumut sau să bag ceva la amanet! Că cică se merită. I-am zis eu vreo două şi am plecat”.

Toate persoanele din judeţ, nu numai cele din Râmnicu Vâlcea, sunt atenţionate de mămicile din Vâlcea să nu cadă pradă acestor ţepari. Modul lor de operare este următorul: înfiinţează o societate sau mai multe, perfect valabile, având ca obiect de activitate intermedierea în modeling, promovare imagine la TV. Opresc oamenii cu copii pe stradă, le iau datele şi le promit că vor participa la o preselecţie, introduc datele celor recrutaţi în nişte baze de date. Şi fac asta cam două săptămâni – o lună în orasele pe unde poposesc. După ceva timp îi programează pe toţi cei care au crezut şi le-au dat datele, la o preselecţie, le iau banii, fac câteva poze, după care dispar cu tot cu bani, oamenii nemaifiind chemaţi niciodată la nicio preselecţie!

Aşadar, atenţie mare, fiţi atenţi la ce documente semnaţi, mai ales că povestea cu care vă atrag este total diferită de ceea ce este stipulat în documente. În concluzie, nicio agenţie de modeling serioasă nu face recrutări în plină stradă si, mai ales, nu va pune niciodată un potenţial colaborator să plătească pentru un loc de muncă. Nu furnizaţi date personale şi nici nu oferiţi bani necunoscuţilor, fără a vă informa suficient de bine în prealabil despre aceştia.

Evaluaţi acest articol
(28 voturi)
Florin Făgeţeanu

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa florin.fageteanu@voceavalcii.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...