Judecătoria Râmnicu Vâlcea, GRAD DE EFICIENȚĂ ridicat pentru anul 2017

Marți, 23 ianuarie 2018, La Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanu” Vâlcea, a avut loc bilanțul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, prezentat de conducerea acestei instanțe de judecată. Alături de magistrații vâlceni, printre invitaţi s-au aflat reprezentanţi ai Parchetului local, ai Baroului Vâlcea şi, ca de fiecare dată, conducerea Curţii de Apel Piteşti. De asemenea, din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii au fost prezenţi Mihai Andrei Bălan şi Bogdan Mateescu, fostul preşedinte al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.

Bilanţul a fost prezentat de actualul preşedinte, Marius Alexandru Lumineanu şi de proaspătul vicepreşedinte, Marius Liţă.

„În anul 2016 au fost înregistrate 20629 de dosare, din care 4894 cu stoc iniţial şi 15798 dosare nou intrate. În 2017, au fost un număr de 20226 dosare, din care 5632 cu stoc iniţial şi 14854 dosare nou intrare. În 2016 au fost soluţionate 15429 dosare, rămânând un stoc de 5263 dosare, iar în anul 2017 au fost soluţionate un număr de 15438 dosare, rămânând un stoc de 4788” ne-a informat vicepreşedintele Judecătoriei Vâlcea, Marius Liţă.

„Din bilanţul dumneavoastră, eu mi-am extras nişte date comparative cu activitatea celorlate judecătorii din circumscripţia Curţii de Apel Piteşti ca să aveţi o imagine comparativă. Aş vrea să spun că în afară de încărcătura de dosare, care este consecinţa competenţelor extinse ale judecătoriile, mai este un indicator al complexităţiilor dosarelor. Aceşti doi indicatori funcţionează unul împreună cu celălalt şi reuşesc să ilustreze şi mai bine ceea ce presupune activitatea unei instanţe judecătoreşti. Am observat că în bilanţul judecătoriilor chestiunea complexităţii este mai puţin atinsă, pentru că, deşi aceste dosare presupun cel mai mare volum de activitate , cea mai mare încrengătură de dosare, complexitatea este invers proporţională pentru că în anumite situaţii ponderea dosarelor în încărcătură este a dosarelor cu mai puţină complexitate” ne-a informat preşedintele Curţii de Apel Piteşti, Marius-Gabriel Săndulescu.

Cel mai aşteptat discurs a fost cel al fostului preşedinte al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, Bogdan Mateescu, devenit membru al Consiliului Superior al Magistraturii: „După un an de zile sunt mai emoţionat ca oricând. Nu reuşesc să mă desprind de aici, îmi este dor de mediu prietenos, obiectiv, onest, de la Judecătoria Râmnicu Vâlcea şi în care o să mă întorc mai devreme sau mai târziu. Despre cifre, despre munca dvs. de anul trecut au fost spuse foarte multe lucruri, însă eu voiam să îi spun domnului preşedinte Săndulescu cum să ne comparăm noi cu alte instanţe, când ştim destul de bine că judecătoria Râmnicu Vâlcea este unică şi întotdeauna eficientă”.

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)
Magda POPESCU

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa magda.popescu@voceavalcii.ro
Urmariți acest autor și pe Google Plus

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...