,,Românii fac cumpărături în şoaptă, ca şi cum ar cumpăra droguri şi nu o amărâtă de salată de roşii”

07 Iul 2010

Nicolae Jitianu, liderul SINDAP Vâlcea, acuză actualul Guvern  de corupţie, dar şi de îngenuncherea populaţiei. Sindicalistul spunea că nici măcar Ceauşescu nu  a reuşit să le fure românilor demnitatea şi speranţa, că respectul de sine a dispărut odată cu diminuarea salariilor şi impozitarea tuturor veniturilor, inclusiv a pensiilor. Jitianu afirmă că deciziile actualului  guvern îi condamnă la foame pe românii de rând cărora le este deja ruşine cu sărăcia în care trăiesc. Îşi cumpără alimentele în şoaptă, ca şi cum ar cumpăra droguri şi nu o amărâtă de salată de roşii. ,,Guvernul ne spune mereu că nu  sunt bani pentru pensii şi salariile bugetarilor. În realitate, plătim pentru ignoranţa, reaua-voinţă şi patima cu care au furat şi continuă să o facă cu mare neruşinare. O fi criză în lume, dar la noi sigur exista deja, fiindcă au vândut totul şi chiar şi acum vor să vândă pe nimic aurul de la Roşia Montană. Unde sunt banii împrumutaţi de la FMI ? Nu s-a construit nimic. Gropile din asfalt sunt la fel de mari. Le cârpesc niţel, în grabă, şi ele apar iarăşi. Se afirmă că reducerile acestea, adevărată curbă de sacrificiu, ne vor permite să ieşim din impas. Fals! Mulţi oameni avizaţi susţin contrariul. Nu ştiu de ce nu au ascultat şi părerile altora! Sau ei probabil se consideră nişte genii? Am intrat în prăpastie şi ne tot ducem în jos. Nimic nu mai merge în ţara asta. Economia e distrusă, cultura la fel, agricultura e la pământ, administraţia complet slăbită, de învăţământ ce să mai zicem? Când preţurile cresc vertiginos, iar veniturile scad, când nu există o viziune clară şi nici voinţa de a redresa situaţia, la ce ne putem aştepta ? Pe tineri i-au demoralizat, fug în bejanie pe alte meleaguri, iar bătrânii sunt ajutaţi să se ducă definitiv cât mai repede zdrobiţi de umilinţă şi durere. În acest timp ei îşi fac de cap, se lăfăie în belşug şi opulenţă. Vile, deplasări în străinătate pe banii publici, la orice oră din zi şi din noapte, iar populaţia moare foame, nu mai are bani nici de o salată. Se duc săracii în piaţă şi le e ruşine să întrebe cât costă, vorbesc în şoaptă de parcă ar cumpăra droguri nu roşii şi castraveţi. Ne spun că luptă împotriva corupţiei, dar mai bine să o lase  moartă cu asta, ei sunt cei care întreţin corupţia la cele mai înalte cote.Aşa dezmăţ  n-a mai fost niciodată în România.Au îmbolnăvit ţara, au terfelit poporul prin noroi şi ne-au ucis visele. Dacă ar avea un strop de bun-simţ, de morală şi hai să zicem de milă, ar pleca, dar nu pot să dea ciolanul din gură”, afirmă Jitianu. DANA NEDESCU

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Redactia

Telefoane:
+40 250 735 511
+40 350 806 801
Email:
voceavalcii@yahoo.com
redactia@voceavalcii.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

27
Apr2020
Să reînceapă școală sau mai bine nu?

Să reînceapă școală sau mai bine nu?

Written byMagda POPESCU

Iată o dilemă, pe care mai marii de la Ministerului Învățământului trebuie să o rezolve cât mai rapid. Bulversarea din învățământ nu face bine nimănui, însă cel mai mult au de pierdut elevii.Școlile s-au închis de mai bine de trei...