FACIAS îl atacă pe Boc şi la Vâlcea

16 Iun 2010

• Pensionarii râmniceni îi dau lui Boc jumătate din pensie ca să plece

STRÂNGERE DE SEMNĂTURI. Membrii Fundaţiei pentru Apărarea Cetăţenilor împotriva Abuzurilor Statului au avut zile grele la Vâlcea din cauza pensionarilor: unii i-au apostrofat că-l supără inutil pe premierul Boc, alţii au refuzat ajutorul juridic doar pentru că era acordat de ,,mogulul Dan Voiculescu”, duşmanul de moarte al preşedintelui Traian Băsescu. Doar 1.500 de pensionari râmniceni  şi-au dat semnătura pentru a fi reprezentaţi ai CEDO împotriva statului român, declarând că-şi vor da jumătate din pensie dacă Guvernul Boc pleacă.

FACIAS, Fundaţia pentru Apărarea Cetăţenilor împotriva Abuzurilor Statului, patronată de senatorul conservator Dan Voiculescu, a descins în data de 9 iunie, şi în Râmnicu Vâlcea. Fundaţia a iniţiat un program juridic gratuit prin care va oferi consultanţă şi va reprezenta  în instanţă toţi pensionarii care vor să cheme Guvernul Boc în faţa justiţiei, a Curţii Europene pentru Drepturile Omului. Astfel, pensionarii vâlceni care vor să dea actualul guvern în judecată, la CEDO, pentru tăierea celor 15% din  pensie, o vor putea face zilele acestea printr-o simplă semnătură. Timp de o săptămână, membrii FACIAS au strâns semnături într-un un cort amplasat  în scuarul Parcului Mircea cel Bătrân, la ceasul din punctul zero al oraşului. Fundaţia a deschis alte câteva puncte de colectare a semnăturilor în următoarele oraşe: Horezu, Drăgăşani, Călimăneşti, Dăeşti şi Voineasa.

În Râmnic, FACIAS a strâns până în prezent 1.500 de semnături, dar speră să ajungă la câteva mii cu semnăturile strânse în celelalte cinci localităţi vâlcene. Strângerea de semnături nu a fost lipsită de situaţii hilare, în care pensionari vâlceni le-au cerut celor de la FACIAS să lase Guvernul în pace.

,,În Râmnic am strâns peste 1.500 de semnături, într-o săptămână, dar mai avem de primit semnăturile din teritoriu, din cele cinci localităţi unde am avut punctele de colectare a semnăturilor. Au venit oameni care au spus că-şi donează jumătate din pensie, dacă pleacă Guvernul, dar am avut şi persoane care s-au arătat indignate de ceea ce facem şi au spus că astea sunt condiţiile, ţara nu are bani şi Guvernul trebuia să ia banii de undeva”, a declarat Liviu Boban, secretar general al PC Vâlcea.

Au fost şi pensionari care au refuzat ajutorul fundaţiei doar pentru că au aflat că este patronată de ,,mogulul Dan Voiculescu”, respectivii nedorind să semneze doar din această cauză, nu pentru că ar fi fost de acord cu diminuarea de 15% a pensiei.

Cei care au fost de acord vor fi reprezentaţi în instanţă de avocaţii fundaţiei doar în baza datelor personale, prezenţa lor nefiind obligatorie în instanţă.  La nivel naţional, membrii fundaţiei au strâns peste 100.000 de semnături. Acţiunea va fi reluată în cursul acestei luni.

DANA NEDESCU

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Redactia

Telefoane:
+40 250 735 511
+40 350 806 801
Email:
voceavalcii@yahoo.com
redactia@voceavalcii.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

27
Apr2020
Să reînceapă școală sau mai bine nu?

Să reînceapă școală sau mai bine nu?

Written byMagda POPESCU

Iată o dilemă, pe care mai marii de la Ministerului Învățământului trebuie să o rezolve cât mai rapid. Bulversarea din învățământ nu face bine nimănui, însă cel mai mult au de pierdut elevii.Școlile s-au închis de mai bine de trei...