I-a cerut mită 100 de milioane lei vechi pentru a da jos un banner de pe casă

16 Iun 2010

RĂZBOI. De câteva luni de zile, în localitatea Călimăneşti a izbucnit un scandal monstruos între două familii care până acum au fost prietene. Motivul este unul pueril, însă destul de puternic pentru a face din doi amici, duşmani de moarte.

Totul a pornit în momentul în care Vasile Crăciun a decis să cumpere un teren pe strada Calea lui Traian din Călimăneşti, chiar în faţa casei prietenului său Ion Zgripcea. El a început să-şi construiască o casă pe care urma să i-o dea cadou fiicei sale atunci când se întorcea de la studii din străinătate. Numai că, fata lui Vasile Crăciun a decis să rămână în Mexic, acolo unde s-a şi căsătorit, iar ca urmare acesta a fost nevoit să scoată casa la vânzare. „Nu voia să o cumpere nimeni, pentru că îmi spuneau că nu are teren de curte. Atunci, fiind o bucată de pământ liberă chiar lângă casă, am contactat proprietarii care mi-au vândut-o la un preţ acceptabil” – ne-a povestit Vasile Crăciun.

Deversează apele uzate pe domeniul public şi în curtea lui Crăciun

În acel moment a început scandalul cu bunul său prieten de până atunci, Ion Zgripcea. Asta pentru că, Vasile Crăciun a decis să-şi împrejmuiască terenul cumpărat cu gard pentru a convinge eventualii cumpărători, iar Ion Zgripcea folosea acel teren pentru a-şi deversa apele uzate menajere din fosa septică. „L-am rugat să-şi tragă ţevile de acolo şi să mă lase să fac gardul. Cât timp au fost muncitorii acolo, însă, el îşi golea fosa septică zilnic, muncitorii fiind nevoiţi să lucreze în mizeriile lui” – ne-a mai spus Vasile Crăciun. Negăsind înţelegere la prietenul său, Vasile Crăciun a decis să sune la Poliţie şi la Primărie, pentru ca organele abilitate să ia măsuri. Venind la faţa locului, o echipă a corpului de control al primarului din Călimăneşti a constatat că Ion Zgripcea şi-a montat ţevile, prin care deversează apele uzate menajere, atât pe domeniul public, cât şi pe domeniul privat al lui Vasile Crăciun. Zgripcea a fost amendat, însă degeaba, deoarece el a continuat să deverseze fecale pe terenul lui Vasile Crăciun, dar şi pe domeniul public al Primăriei.

Înregistrat când cerea mită

Ion Zgripcea a continuat, însă, să-l şicaneze pe Vasile Crăciun, încercând să-l împiedice să vândă casa. După incidentul cu apele deversate din fosa septică, Zgripcea şi-a pus un banner pe casă pe care scria: „Casă de Vânzare, 351 mp, teren inundabil, preţ avantajos”. Vasile Crăciun a încercat prin toate metodele să-l facă să dea bannerul jos, însă în zadar. În cele din urmă, acum câteva zile, cei doi foşti prieteni s-au întâlnit pentru a sta de vorbă, Ion Zgripcea cerându-i lui Vasile Crăciun 100 de milioane de lei vechi pentru a da bannerul jos de pe casă. „Îţi promit solemn că, eu, cum mi-ai dat banii, cum îl dau jos şi nu îl mai pun până nu vinzi casa. Dar să nu ştie nimeni ce am discutat, să rămână între noi şi să nu discutăm despre bani la telefon” – i-a spus Ion Zgripcea lui Vasile Crăciun. Conversaţia a fost înregistrată pe reportofon şi, ca urmare, sperăm ca, în urma acestor informaţii, autorităţile să se sesizeze în privinţa acestui caz.

CLAUDIA STANCIU

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Redactia

Telefoane:
+40 250 735 511
+40 350 806 801
Email:
voceavalcii@yahoo.com
redactia@voceavalcii.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

27
Apr2020
Să reînceapă școală sau mai bine nu?

Să reînceapă școală sau mai bine nu?

Written byMagda POPESCU

Iată o dilemă, pe care mai marii de la Ministerului Învățământului trebuie să o rezolve cât mai rapid. Bulversarea din învățământ nu face bine nimănui, însă cel mai mult au de pierdut elevii.Școlile s-au închis de mai bine de trei...