Ziar de opinie și luptă împotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.Ziar de opinie și luptă mpotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.
"La ce-i bună libertatea cuvântului, daca nu te poți folosi de ea?" 

Ultima oră


Cei mai buni sportivi ai anului premiaţi de DJTS pe 19 decembrie

14 Dec 2017

• Fiecare disciplină sportivă, premiată la Gala Sportului Vâlcean

Fiecare disciplină sportivă din cadrul cluburilor vâlcene va fi premiată la Gala Sportului Vâlcean! Organizatorul acestei acţiuni, Direcţia pentru Tineret şi Sport Vâlcea a schimbat puţin regulile la ediţia din acest an, asta în urma unor nemulţumiri apărute an de an între sportivi şi antrenori de la diferite secţii.

Dacă în anii trecuți, DJTS întocmea un clasament general al sportivilor vâlceni, în baza punctajului de la Ministerul Tineretului și Sportului, de această dată, directorul Bogdan Marinescu a anunțat schimbări importante în modalitatea de efectuare a premierii. Astfel, vor fi întocmite clasamente separat, la fiecare disciplină sportivă, fără însă a se mai desemna un laureat general. ”Gala Sportului Vâlcean va fi organizată altfel, nu va mai fi un top efectiv de 10 sportivi, nu vom mai împărți sporturi olimpice și neolimpice, ci vor fi premiate toate ramurile sportive din Vâlcea, sporturi individuale și echipe. Vor fi premiate cu bani toate sporturile care au obținut rezultate la campionate naționale, olimpice, balcanice, europene și mondiale, conform tabelelor date de Minsiterul Tineretului și Sportului, în baza cărora fiecare DJTS din țară organizează galele sportului. Nu va mai fi un top, pentru că alte sporturi olimpice nu au intrat niciodată în primii 10, ci va fi sportivul anului pe fiecare ramură sportivă: box, karate, atletism, kempo, lupte, radio, scrimă și celelalte. În total, sunt 19 ramuri sportive, incluzând și persoanele cu dizabilități și vor fi și șapte sporturi de echipă, vor primi premii în bani, doar cei care au obţinut rezultate conform punctajelor MTS, cu rezultate la campionatele naționale, olimpice, mondiale, europene sau balcanice. Antrenorii acestora vor fi premiați tot cu bani. Am inclus și persoanele cu dizabilități, și ei pot face sport până la un anumit nivel și am vrea să îi susținem și să fie alături de ceilalți sportivi”, a anunțat directorul DJST Vâlcea, Bogdan Marinescu.

Ca şi la ediţiile anterioare, pe lângă premiile în bani, se vor oferi și premii cu cupe, plachete și medalii. Dacă s-ar fi întocmit și în acest an un top general, conform punctajelor MTS, podiumul ar fi fost compus din karateka de la CS Chimia. Sportivul anului ar fi fost Nicolae Stanciu, campion mondial la categoria 84 kg, kumite seniori WFK, vicecampion mondial la shobu ippon și vicecampion european la kumite individual. Pe podium s-ar mai fi aflat Paul Dinu și Silviu Ghiță, ambii medaliați cu aur la Europenele de kumite individual și cu bronz la Mondialele de kumite individual. La eveniment vor fi invitaţi şi reprezentanţi ai Primăriei Râmnicului, municipalitatea fiind aproape de DJTS la asemenea evenimente in fiecare an cu un sprijin financiar consistet, dar şi alte autorităţi.

Evaluaţi acest articol
(3 voturi)
Nicu Tănase

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa nicu.tanase@voceavalcii.ro

Website www.voceavalcii.ro
valoris
Pensiunea Iulia site
Pensiunea Bradul site
uzina mecanica
 
annabella