/* winmedia nov2017*/ /* end winmedia nov2017*/
Ziar de opinie și luptă împotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.Ziar de opinie și luptă mpotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.
"La ce-i bună libertatea cuvântului, daca nu te poți folosi de ea?" 

INCENDIU la o Biserică - Monument Istoric din Suteşti

07 Dec 2017
Duminică, 3 decembrie a.c., în jurul orei 15:16, la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea a fost făcută o sesizare de incendiu la turla bisericii din comuna Suteşti, sat Boroseşti.
Și alte elemente din clădire au fost afectate de incendiu, dar, deocamdată, nu a fost făcută o evaluare a pagubelor și nu a fost stabilită nici cauza izbucnirii focului. Pompierii au intervenit pentru stingerea incendiului timp de aproximativ două ore, până la lăsarea întunericului, când a fost localizat.
„În jurul orei 15,16, pompierii vâlceni au fost solicitați să intervină la un incendiu care se manifesta la turla unei biserici din comuna Sutești, satul Boroșești. La intervenție s-au deplasat echipaje de pompieri din Drăgășani, cu două autospeciale pentru stingere cu apă și spumă și o autoscară, apoi, în sprijin s-au mai deplasat încă două autospeciale de stingere. Flăcările s-au manifestat la nivelul acoperișului, realizat din structură din lemn. Incendiul a fost localizat la lăsarea întunericului. La această oră se verifică să nu mai existe și alte focare”, ne-a informat purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Cătălin Popescu.
Biserica este o clădire monument istoric datând din 1896, turla care a ars fiind construită din lemn. Potrivit pisaniei din pridvor, în secolul XVII a fost ridicată o biserică din lemn care a ars în 1821 și apoi a fost refăcută, tot din lemn, în 1822. Biserica a fost reclădită în 1896 și zugrăvită în 1898, apoi restaurată în anii 1936 și 1959. În anii 1996-1997, biserica de lemn din Boroșești a fost renovată „de la temelie până la acoperiș”.
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)