/* winmedia nov2017*/ /* end winmedia nov2017*/
Ziar de opinie și luptă împotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.Ziar de opinie și luptă mpotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.
"La ce-i bună libertatea cuvântului, daca nu te poți folosi de ea?" 

VIAŢA unui îngeraş de 9 ani costă 60.000 EURO. HAIDEŢI să o salvăm!

03 Dec 2017
VIAŢA unui îngeraş de 9 ani costă 60.000 EURO. HAIDEŢI să o salvăm! Fotografia postată de Georgiana Nitu
Daniela Nicolle Oncescu s-a născut pe 23 septembrie 2008, în Râmnicu Vâlcea şi, la vârsta de 7 luni, a fost diagnosticată cu fibroză chistică (mucoviscidoza).
De curând, la vârsta de 9 ani, Daniela a fost diagnosticată cu CIROZĂ HEPATICĂ. Din acel moment viaţa ei s-a desfăşurat în spitale din Bucureşti şi Timişoara unde a fost supusă mai multor investigaţii, în urma cărora s-a ajuns la concluzia că ciroza este foarte avansată şi că nu are şanse în România, tratamentul fiind limitat, iar de un eventual transplant de ficat nici nu poate fi vorba.
Tocmai pentru a i se oferi şansa au făcut demersuri în mai multe clinici din Israel, Austria şi Franţa .
Şansa Danielei de a trăi a venit de la Spitalul Necker din Paris,unde ar trebui să ajungă urgent, dar costurile sunt imense -60.000 euro - suma comunicată de clinică pentru a prelua cazul. Această sumă depăşeşte cu mult posibilităţile familiei. De aceea, prin intermediul ziarului nostru facem un apel către toţi oamenii de bine şi cu suflet mare, care ar putea, din puţinul lor, să ajute la salvarea acestui copil care îşi doreşte să se întoarcă cât mai repede la şcoala, alături de colegi şi de D-na Învăţătoare.
Aşadar, dacă credeţi că puteţi ajuta, vă punem la dispoziţie datele bancare ale mamei:
Titular cont: ONCESCU ALINA GABRIELA
RO29BRDE390SV52743343900, deschis la BRD RM VÂLCEA
De asemenea, dacă doriţi mai multe informaţii despre starea de sănătate a Danielei, nu ezitaţi să scrieţi la: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)