COD GALBEN DE VISCOL. Este afectată şi Vâlcea

Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de viscol în Vâlcea și alte șapte județe din sud-vestul țării. Avertizarea intră în vigoare de joi și este valabilă pentru cea mai mare parte a țării.
În judetul Caraș-Severin și în zona de munte a județelor Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Argeș, Sibiu, Alba și Hunedoara vântul va sufla la rafală cu viteze ce vor depăși 70-80 kilometri pe oră. Pe creste, vântul va atinge chiar și 90 de kilometri pe oră.

La altitudini mari se va depune un strat consistent de zăpadă, iar ninsoarea va fi viscolită.

Mai mult, ANM a emis și o informare meteo, valabilă pentru cea mai mare parte a țării, începând de joi, ora 2.00, până vineri, la ora 2.00. Se vor consemna intensificări ale vântului, polei și precipitații mixte la munte și cantități moderate de apă.

La munte, vântul va atinge la rafală viteze de 60-65 de kilometri pe oră. La atitudini mari vor predomina ninsorile, se va depune un strat nou de zăpadă. În restul zonei, precipitațiile vor fi mixte și se va forma polei.

Potrivit meteorologilor, vântul va suflat cu putere în Banat și pe litoral, unde va ajunge viteze de până la 70 de kilometri pe oră.

În Banat, Crișana, Maramureș, cea mai mare parte a Olteniei, nord-vestul Munteniei și local în Transilvania va plou. Cantitățile de apă vor depăși 20 de litri pe metrul pătrat și izolat 30 de litri pe metrul pătrat. Pe stații restrânse se va forma polei.

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...