Ziar de opinie și luptă împotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.Ziar de opinie și luptă mpotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.
"La ce-i bună libertatea cuvântului, daca nu te poți folosi de ea?" 

Ultima oră


HCM Râmnicu Vâlcea, pe podium în Liga Naţională

16 Noi 2017

HCM Râmnicu Vâlcea a terminat ultimul meci oficial pe teren propriu din acest an din Liga Florilor cu o victorie. Echipa antrenată de Relu Roşca a câştigat fără mari emoţii în faţa celor de la Danubius Galaţi, scor 26-17. Diferența la finalul celor 60 de minute de joc a fost de 9 goluri (26-17), iar cele 3 puncte obținute în urma victoriei propulsează echipa din Vâlcea pe poziția a treia a clasamentului Ligii Florilor, având un total de 18 puncte - în urma a 6 victorii obținute. De la echipa gazdă, jucătoarea Florica a încheiat meciul cu 7 goluri marcate, urmată de Băcăoanu cu 6 goluri, în timp ce la Danubius, cele mai multe goluri au fost marcate de Livrinikj - 9. Pe lângă aceste reuşite, o evoluţie foarte bună au avut-o cele trei portăriţe din lotul vâlcean, Petra Blazek, Marina Razum şi tânara Diana Ciucă, acestea reuşind să apere mai multe lovituri de la şapte metri. Antrenorul principal al echipei HCM Rm.Vâlcea, Aurelian Roşca a remarcat faptul că echipa sa a înscris multe goluri în partida cu Danubius, dar a și irosit unele situații favorabile. ”Ne bucurăm pentru această victorie și pentru că în momentul de față, suntem pe poziția a treia în clasament. Am înscris cu multă ușurință, asta e bine, dar trebuie să ne punem un semn de întrebare la câte ratări am avut, ne-am creat multe ocazii. Am fost de multe ori la șapte goluri diferență și apoi imediat diferența s-a redus la patru goluri. Trebuie să avem mai multă constanță în joc, să fim mai atenți. Ne dorim ca următorul meci să îl jucăm mult mai bine, jucăm în deplasare la Slobozia și ne va fi mult mai greu”, a afirmat Aurelian Roșca.

În această partidă a dubutat şi cea mai proaspată achiziţie a HCM ului, centrul spaniol Alicia Fernandez Fraga. ”Sunt bucuroasă că am jucat, după multe luni de recuperare, în care nu am putut să joc. Pentru a îmi îmbunătăți evoluția, trebuie să îmi îmbunătățesc ritmul de joc. Sunt fericită că echipa a jucat bine și a obținut această victorie!”, a declarat Alicia Fraga la finalul meciului cu Danubius.
Echipa vâlceană a urcat pe locul 3 în clasament după această victorie, în spatele liderului CSM Bucureşti şi SCM Craiova. HCM Râmnicu Vâlcea va juca ultimul meci oficial din acest sezon pe 18 noiembrie, în deplasare, cu Slobozia. Fetele lui Relu Roşca vor avea o scurtă pauză înainte de sărbători, însă vor reveni pe teren la finalul anului cu ocazia unei noi ediţii a Memorialului de handbal Constantin Tită, turneu ce va avea loc în Sala Polivalentă Traian pe 21 şi 22 decembrie.

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)
Nicu Tănase

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa nicu.tanase@voceavalcii.ro

Website www.voceavalcii.ro
valoris
Pensiunea Iulia site
Pensiunea Bradul site
uzina mecanica
 
annabella