Ziar de opinie și luptă împotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.Ziar de opinie și luptă mpotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.
"La ce-i bună libertatea cuvântului, daca nu te poți folosi de ea?" 

Metode MAFIOTE în învățământul vâlcean! Conducerea liceului Chimic urmează să fie decapitată

Scandalul din urmă cu o lună de zile de la Liceul Chimic din Râmnicu Vâlcea, când un părinte a intrat în școală și a agresat mai mulți elevi, a picat mănușă pentru încoclețitoarele din fruntea învățământului vâlcean. Urgent, la nivelul Inspectoratului s-a constituit o comisie de anchetă, condusă de celebra Adina Dobrete, care a descins la Liceul Chimic, căutând nod în papură celor două directoare. Sursele noastre din interiorul Inspectoratului ne-au spus că în aceste zile se finalizează raportul de control de la Liceul Chimic, cu propunerea ca directorul plin Oana Achim și adjuncta sa să fie schimbate din funcție. De asemenea, s-au făcut și presiuni asupra directoarelor pentru a-și da demisia.
Motivele prefabricate de Adina Dobrete și de ceilalți membri ai comisiei sunt de domeniului ridicolului, dacă ne gândim că, printre altele, li s-a imputat celor două profesoare faptul că pe anumite documente exista scris ”Aprobat” și nu ”Avizat”.
Învățământul vâlcean stă pe un butoi de pulbere și mulți sunt nervoși și nemulțumiți față de modul de conducere impus de când Andra Bică se află în fruntea Inspectoratului. Prea multă libertate pentru anumite doamne care taie și sprânzură se pare că strică armonia. Nu că acolo ar fi curs lapte și miere, însă, în ultima perioadă pare că unii și-au pierdut busola.
Aşteptăm cu interes concluziile comisiei de anchetă de la IŞJ Vâlcea în ceea ce priveşte situaţia de la Liceul Chimic, mai ales că există un interes public în rezolvarea acestui caz. Sperăm doar că transparenţa clamată de conducerea Inspectoratului Şcolar Vâlcea nu este doar praf în ochii fraierilor.

Agresiune chiar în incinta Liceului

Amintim că Ioana Achim, directorul Liceului Chimic din Râmnicu Vâlcea, un cadru didactic și trei elevi (o fată și 2 băieți) au fost agresați în data de 13 octombrie 2017 chiar în incinta școlii de către un părinte recalcitrant din Colonia Nuci. Conform unor martori oculari, Gheorghe Dondoș a intrat nervos în școală, trecând de paznic fără probleme și în holul liceului a început să împartă pumni și înjurături unor elevi, care avuseseră, cu o zi înainte un schimb de replici dure cu fiul lui.
Agresorul nu a ținut cont de nimic, ba mai mult, atunci când directoarea liceului a încercat să aplaneze conflictul, a îmbrâncit-o și pe aceasta, precum și pe o altă profesoară.
”În pauză am avut o divergență cu fiul agresorului, iar peste 10 mine a apărut tatăl lui și a început să dea în mine și într-un alt coleg. Unei fete i-a rupt hainele de pe ea și a târât-o pe jos, a împins o profesoară, directoarea la fel. Profesoarele au încercat să-l calmeze și le-a bruscat”, ne-a declarat elevul în clasa a XII-a B, agresat de Gheorghe Dondoș.
Părintele recalcitrant a fost reţinut pentru 24 de ore, ulterior el fiind plasat sub control judiciar.
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Magda POPESCU

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa magda.popescu@voceavalcii.ro
Urmariți acest autor și pe Google Plus