Ziar de opinie și luptă împotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.Ziar de opinie și luptă mpotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.
"La ce-i bună libertatea cuvântului, daca nu te poți folosi de ea?" 

Legea Neaţă se aplică: Mii de vâlceni și argeșeni se vor putea pensiona mai devreme

09 Noi 2017
Legea 263/2010, cu modificările aduse prin Legea nr. 144/2017 privind sistemul unitar de pensii publice prin deputatul vâlcean Eugen Neaţă a reuşit să introducă persoanele care au locuit minim 30 de ani în municipiul Râmnicu Vâlcea şi pe o rază de 8 km în jurul acestuia pe lista celor care beneficiază de reducerea standard de pensionare cu 2 ani, fără penalizare!
“Pentru că am primit foarte multe mesaje de la dumneavoastră, prin diferite căi de comunicare, dragi vâlceni, vreau să vă dau răspunsul concret şi clar cu privire la întrebările pe care mi le-aţi adresat. Amendamentul pe care l-am depus şi care a devenit lege în ce priveşte reducere vârstei de pensionare cu 2 ani, fără penalizare, a persoanelor care au locuit minim 30 de ani în zonele cu poluare remenentă în municipiului Râmnicu Vâlcea şi pe o rază de 8 km în jurul acestuia, se aplică!
Aşa cum am promis, nu am lăsat ca lucrurile să fie neclare. În urma demersurilor făcute de mine, Casa Naţională de Pensii Publice a trimis adresa cu nr. B270/S41 din 20.10.2017, Casei Teritoriale de Pensii Vâlcea, prin care a fost comunicată lista cu unităţile teritorial administrative cuprinse în zona de 8 km în jurul municipiului Râmnicu Vâlcea, necesară în vederea aplicării art. 65 alin. (5) din Legea nr. 263/2010, modificat prin Legea nr. 144/2017.
Chiar dacă au existat şi anumite persoane care au pus la îndoială punerea în practică a legii, ştiu că dumneavoastră aţi avut încredere în mine şi pentru asta vă mulţumesc. Totodată, vă asigur că voi continua să iniţiez şi să susţin propuneri legislative care să conducă la dezvoltarea judeţului, respectarea omului şi creşterea nivelului de trai. Pe această cale, mulţumesc oamenilor care mă susţin şi îmi sunt alături zi de zi, reprezentanţilor mass-media care fac cunoscute iniţiativele şi acţiunile mele!
Mulţumesc colegilor din Comisia pentru muncă şi protecţie socială a Camerei Deputaţilor, colegilor mei deputaţi PSD Vâlcea şi preşedintelui Constantin Rădulescu, pentru încredere şi susţinere! Vă asigur că voi fi la fel de activ şi apropiat de oameni şi voi susţine toate proiectele benefice pentru comunitatea mea şi România!”, a precizat deputatul Eugen Neaţă.
Lista cu localităţile cuprinse în zona de 8 km în jurul unităţii teritorial administrative Râmnicu Vâlcea sunt: Cepari, Ciofrângeni, Poienarii de Argeș, Țigveni, Budești, Bujoreni, Bunești, Dăești, Frâncești, Galicea, Golești, Mihăești, Milcoiu, Muereasca, Râmnicu Vâlcea, Nicolae Bălcescu, Băbeni, Băile Govora, Băile Olănești, Ocnele Mari, Păușești Măglași, Păușești Otăsău, Runcu, Vlădești.
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)
Magda POPESCU

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa magda.popescu@voceavalcii.ro
Urmariți acest autor și pe Google Plus