POLIȚIST DIN BĂLCEȘTI, aflat în misiune, a provocat un ACCIDENT MORTAL la Grădiștea

Ieri, 13 octombrie, în jurul orei 20.10, pe Drumul Național 67 B, pe raza comunei Grădiștea, a avut loc un accident rutier, soldat cu decesul unui bărbat, de 74 de ani, din localitate.

În fapt, un agent de poliție din cadrul Poliției Orașului Bălcești, în timp ce conducea autospeciala din dotarea unității, aflându-se în misiune, a fost surprins de un pieton, care se afla întins pe carosabil și pe care nu l-a putut evita, trecând peste acesta.

La nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bălcești s-a deschis un dosar penal în care se efectuează cercetări pentru comiterea infracțiunii de ucidere din culpă, faptă prevăzută de Codul penal, iar la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea s-a declanșat o anchetă internă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a fost săvârșită fapta.

De asemenea, s-a dispus efectuarea necropsiei, în vederea stabilirii cauzei și a momentului în care a survenit decesul victimei, dacă se afla sub influența alcoolului și împrejurările în care aceasta a ajuns pe carosabil.
Evaluaţi acest articol
(14 voturi)
Magda POPESCU

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa magda.popescu@voceavalcii.ro
Urmariți acest autor și pe Google Plus

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...