De SĂRBĂTORI, râmnicenii vor avea un patinoar artificial în "Orăşelul Copiilor"

De SĂRBĂTORI, râmnicenii vor avea un patinoar artificial în "Orăşelul Copiilor" foto: arhiva

Sărbătorile de iarnă reprezintă un moment mult aşteptat de copii, tineri sau adulţi, toţi cei care se află în căutarea unor amintiri de basm cu oameni de zăpadă, Moş Crăciun, luminiţe şi flori de gheaţă.
în acest an, Primăria Râmnicului urmăreşte să ofere locuitorilor municipiului şi oaspeţilor de pretutindeni, o mulţime de posibilităţi de petrecere a sărbătorilor de iarnă cu spectacole, colinde tradiţionale, bradul de Crăciun şi iluminat feeric, căsuţe în care să se comercializeze produse specifice acestei perioade atât de frumoasă a anului şi un patinoar artificial care va reprezenta un important punct de atracţie în Orăşelul Copiilor.

Pentru a asigura transparenţa în ceea ce priveşte centralizarea solicitărilor de participare, atribuirea amplasamentelor precum şi urmărirea desfăşurării corecte a activităţilor comerciale, administraţia locală consideră oportună adoptarea unei hotărâri a Consiliului Local pentru aprobarea unui Regulament privind organizarea Târgului Decembrie Magic în municipiul Râmnicu-Vâlcea. Acest punct se află pe ordinea de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului Local ce va avea loc la data 16 octombrie.

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)
Ana Maria Gheorghe

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa: ana.maria.gheorghe@voceavalcii.ro
Urmăriți acest autor și pe Google Plus

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...