La Guşoeni se vor asfalta 13,5 kilometri de drum

Încă o investiţie demarată de primarul Nicolae Concioiu, în localitatea vâlceană Guşoeni. În perioada următoarea, edilul şi-a propus să reabiliteze drumurile rămase neasfaltate. Calculele arată că pentru asfaltarea celor 13,5 kilometri de drumuri comunale, ar fi nevoie de aproximativ 1,2 miliarde de lei vechi. Primăria Guşoeni nu dispune de această sumă, ci doar de jumătate.
„Avem la dispoziţie 600 de milioane lei vechi pentru pregătirea de iarnă a drumurilor de pământ şi de piatră. Însă, costurile pentru reabilitarea acestora sunt aproape duble. Ne-ar trebui aproximativ 800 de metri cubi de piatră. Pe lângă material, şi costurile de funcţionare ale utilajelor sunt ridicate. Sperăm să putem suplimenta fondurile din bugetul local, în urma unei rectificări, pentru a acoperi această investiţie. Dacă nu se va întâmpla acest lucru, o să avem nevoie de sprijin. Poate CJV ne va ajuta să pietruim aceste drumuri. În cazul în care nu vom găsi o sursă de finanţare, vom face o prioritizare pentru aceste drumuri. În primul rând trebuie să intervenim pe drumurile care duc către gospodării, care se întind pe 7-8 kilometri”, a declarat Nicolae Concioiu, primarul comunei Guşoeni.
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Ana Maria Gheorghe

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa: ana.maria.gheorghe@voceavalcii.ro
Urmăriți acest autor și pe Google Plus

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...