Ziar de opinie și luptă împotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.Ziar de opinie și luptă mpotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.
"La ce-i bună libertatea cuvântului, daca nu te poți folosi de ea?" 

Săptămâna pe scurt - de la lume adunate, 28 septembrie 2017

28 Sep 2017

• Liceul Tehnologic Căpitan Nicolae Plesoianu nu se află printre unitățile de învățământ care vor fi desființate anul viitor la Râmnicu Vâlcea • Primarul Mihai Pătru de la Ocnele Mari este foarte supărat pe reprezentanții Salinei Ocnele Mari • Licitație puternică la CET Govora • Denunțul secolului la DNA: Fostul ministru Gabriel Sandu îi denunță pe Traian Băsescu, Emil Boc, Elena Udrea și pe doi foști ambasadori ai SUA


• Liceul Tehnologic Căpitan Nicolae Plesoianu nu se află printre unitățile de învățământ care vor fi desființate anul viitor la Râmnicu Vâlcea. A spus-o chiar primarul Ramnicului Mircia Gutău cu ocazia inaugurării terenului de sport de la unitatea de învățământ, unde a lăudat și performanțele noii directoare Cristina Bițică. Chiar dacă edilul încă nu a uitat de răfuială cu fostul director Adrian Boureci, Mircia Gutău are planuri mari cu aceasta unitate de învățământ, unde va investi bani pentru reabilitare.
• Primarul Mihai Pătru de la Ocnele Mari este foarte supărat pe reprezentanții Salinei Ocnele Mari că nu-și plătesc impozitele către administrație. Acesta a încercat în mai multe rânduri să stea de vorbă cu ei, însă intenționează să expună problema parlamentarilor vâlceni astfel încât Compania de Sare care își desfășoară activitatea pe teritoriul Ocnelor Mari, să contribuie financiar cel puțin la dezastrul care îl provoacă zilnic drumurilor.
”Mașinile care transportă sarea ne strică mereu drumurile și nu mai vorbesc de praful de sare care zboară din ele și se depozitează pe case, pe pomi, pe mașini, distrugându-le. Nu știu ce protocoale au fost semnate, dar cred că cineva trebuie să răspundă pentru că e posibil să avem probleme ca în localitatea Alunu, unde Compania Minieră, saltă din umeri după ce a extras zăcăminte din subteran, iar pământul a luat-o la vale și odată cu el și casele din zonă. Noi mai avem o experiență urâtă petrecută în curmă cu mai mulți ani, când un cartier întreg a fost înghițit de apă. Localnicii de acolo au fost restabiliți la marginea Râmnicului și au probleme pentru că pe lângă faptul că nu au utilitățile necesare, nu dețin nici acte de proprietate pe locuințele în care au fost strămutați.”, susține Mihai Pătru, primarul din Ocnele Mari.
• Licitație puternică la CET Govora. Conform unui comunicat de presă emis de administratorul judiciar Euroinsol, societatea scoate la licitație transportul de cărbune. Valoarea contractului este una amețitoare și se ridică la 34 de milioane de euro.
În vederea asigurării necesarului de cărbune pentru producţia de energie electrică şi termică, CET Govora a încărcat în SEAP documentaţia tehnică în vederea atribuirii unui contract de transport cărbune pe calea ferată. ”Valoarea contractului este de 34 milioane euro, iar durata de derulare de patru ani. Volumul transportat este de 8,4 milioane tone cărbune pe ruta Berbeşti-Alunu până pe platforma CET Govora”, mai informează comunicatul. Data limită de depunere a ofertelor este 6 octombrie 2017.
Producătorul de energie termică şi electrică CET Govora, aflat în insolvenţă, a achitat din momentul deschiderii procedurii şi până în prezent toate creanţele curente către partenerii comerciali, în cuantum de peste 510 milioane lei, anunță EUROINSOL prin intermediul unui comunicat de presă.
• Denunțul secolului la DNA: Fostul ministru Gabriel Sandu îi denunță pe Traian Băsescu, Emil Boc, Elena Udrea și pe doi foști ambasadori ai SUA în dosarul Microsoft Fostul ministru PDL al Comunicațiilor Gabriel Sandu aruncă în aer scena politică, cu un denunț spectaculos în dosarul licențelor Microsoft.
”Prin conținutul său, acest memoriu are valoarea unei declarații-denunț care să facă posibilă, dacă se va dori, cercetarea întregului context al contractelor încheiate de către Guvernul României cu Microsoft și care s-au constituit începând cu anul 2003 în “platforma de afacere Microsoft”, o escrocherie care a fost transpartinică, transguvernamentală și transfrontalieră. Uriașul prejudiciu al staului român nu poate fi calculat decât în condițiile în care va fi cercetată afacerea Microsoft din perioada 2003 – 2012.
După ce am ajuns ministru, primele informații pe care le-am primit în minister au fost că acel minister este controlat de SRI și este condus de dl. Dan Nica prin intermediul dlui. Cezar Armeanu, acesta din urmă fiind pe statul de plată atât al lui Microsoft - FSC (Fujitsu Siemens Computers GMBH), cărora le reprezintă interesele, cât, mai ales, ale avocatului Doru Boștină, care îi reprezintă pe toți, respectiv Microsoft, FSC, Unicredit și MCSI.
În minister era un haos total. Se zvonea că toți șefii de departamente și o parte din angajați erau plătiți de FSC, Florică, TeamNet, Ghiță Sebastian, Siemens, SIVECO, și mulți alții.
Costul de finanțare în valoare de 11.000.000 $ a determinat creșterea valorii contractului de 42.000.000 $ oferta inițială, la 54.567.465 $ - suma apreciată de Gheorghe Gheorghina ca fiind o creștere nejustificată care nu poate fi explicată.
Total prejudiciu aferent contractului 115RO/2004 - 26.400.000 $ din care 11.000.000 $ costuri legale de finanțare și 15.600.000 $ plătiți ilegal cu avizul și acordul dat de Microsoft prin Silviu Hotaran, Ovidiu Artopolescu, Florin Pletea, Sorin Eftene, care au supravegheat afacerea Microsoft. Banii au fost împărțiți între Microsoft, FSC, KPMG şi directorii Microsoft enumerați mai sus, directorii FSC (Fujitsu Siemens Computers GMBH) Viena în frunte cu Malinovski, dar și ai FSC (Fujitsu Siemens Computers GMBH) România, Claudiu Florică, Dragoș Nicolaescu, Diana Comanici împreună cu cei care țineau legătura cu serviciile secrete și guvernele României - Dragoș Stan și Dinu Mihail Pescariu, bani pe servicii plătite dar nelivrate, ajungând la ei și prin ei la toți cei de mai sus.
H.G. nr. 470/2004 este ilegală pentru că trebuia să cuprindă obligativitatea de a se face licitație publică. Actul normativ a intrat în vigoare la data de 13.04.2004, după ce a fost semnat de:
- prim-ministrul Adrian Năstase – contrasemnează
- ministrul MCTI Dan Nica
- ministrul pentru coordonarea SGG Eugen Bejinariu
- ministrul Finanțelor Publice M. Tănăsescu
(…) Cred că este important să precizez că în anul 2009, a avul loc o întâlnire în patru, impusă lui Pinalti (Gheorghe Ştefan) de Traian Băsescu, Elena Udrea și Dorin Cocoș, în care Claudiu Florică a explicat afacerea Microsoft, FSC, MCTI, cu modul de plată și cu prelungirile de contract FSC 2009 – 2012. Menționez că îl cunoșteam pe Dorin Cocoș din 2007, când în calitate de vicepreședinte PLD, Theodor Stolojan mă trimitea la el pentru a ține adunările PLD la Eurohotels.
(…) Menționez că și subsemnatul am fost șantajat să plătesc ilegal cei 57.000.000 $ de către Claudiu Florică şi Dorin Cocoș în mod direct, și indirect de către Traian Băsescu, („Tăticuțul”), Elena Udrea, Emil Boc, Călin Tatomir, Florin Pletea, Sorin Eftene, Gheorghe Gherghina, W. Horak, Dragoș Nicolaescu, Diana Comănici, avocat Doru Boștină, Răzvan Radu, Șerban Tănăsescu, dar mai ales de ambasadorii Nicholas Taubman, Mark Gittenstein, Martin Eichtinger, care m-au forțat să plătesc aceste sume furate de Microsoft cu complicitatea FSC (Fujitsu Siemens Computers GMBH) și gruparea Florică.
După intervenția brutală a domnului Mihai Tănăsescu, în calitate de șef al FMI, la Emil Boc, acesta i-a determinat pe domnii Gh.Gherghina și Cezar Armeanu să plătească 31.000.000 $.
Subliniez că ambasadorii Nicolas Taubman, Mark Gittenstein, Martin Eichtinger, m-au amenințat că voi suporta consecințe serioase dacă nu voi plăti hotărârile de guvern.
Referitor la implicarea reprezentanților SRI și a fostului președinte Traian Băsescu, declar următoarele:
În luna ianuarie 2009, am fost solicitat de domnul Sebastian Ghiță - sponsorul personal al doamnei Roberta Anastase, pentru o întâlnire cu o persoană foarte, foarte importantă.
Am fost preluat de la minister de mașina cu șofer a domnului Sebastian Ghiță și, împreună cu acesta, am fost dus la unul din sediile SRI, unde ne aștepta domnul general Dumitru Zamfir.
(…) A doua zi, am avut ședință de Guvern, prilej cu care am fost rugați de Elena Udrea, colega mea ministru, să ieșim puțin din ședință pentru avea o discuție. Odată ieșiți, aceasta m-a rugat să-l văd în ziua următoare la ora 8:30, la Eurohotels, pe domnul Dorin Cocoș. Am acceptat, pentru că deja toată situația devenise explozivă.
(…) Ulterior, am fost sunat din nou și de către domnul Sebastian Ghiță, prilej cu care am avut o discuție extrem de dură cu acesta, în care și el a ținut să îmi precizeze următoarele:
1. Dorin Cocoș lucrează în numele președintelui Traian Băsescu, pentru Băsescu și Elena Udrea;
2. Având această atitudine și comportament nu voi apuca sfârșitul anului în fotoliul de ministru;
3. Am fost întrebat “ce treaba am eu cu bugetul Ministerului?” Și mi-a sugerat “să-mi văd de treaba mea și să accept condițiile puse de Cocoș - Florică - Pescariu, pentru că, în caz contrar, îmi voi pune serviciile în cap, având în vedere ca acești domni lucrează pentru “ei”;
4. Sebastian Ghiță mi-a spus că va încerca să mă ajute dar cuplul Cocoș - Perscariu, cu sprijinul doamnei Udrea, era “mult mai tare decât” el la aceea dată.
5. Tot Sebastian Ghiță mi-a sugerat să accept cererile lui Florică - Pescariu - Cocoș, măcar pentru a câștiga timp, pentru că “mi l-am pus și pe Pinalty în cap”
• Pataliputra

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Redactia

Telefoane:
+40 250 735 511
+40 350 806 801
Email:
voceavalcii@yahoo.com
redactia@voceavalcii.ro