Primăria Şirineasa vrea să rezolve problemele cauzate de pârâul Harasa

Una dintre localităţile vâlcene afectate de alunecările de teren din 2014 este Şirineasa. Atunci pârâul Harasa a erodat malul şi a ajuns până la temeliile caselor. Lucrarea de stabilizare a terenului afectat de alunecări se ridică la aproximativ 4,6 miliarde lei vechi.

Autoritățile locale nu au primit banii nici până în prezent

De atunci autorităţile locale s-au luptat să-i ajute pe cei afectaţi, însă nici până în prezent nu au primit banii soliciţi pe situaţii de urgenţă. Asta în condiţiile în care ştim cu toţii ca locuitorii din Şirineasa au mereu probleme cu inundaţiile.
„Pe situaţii de urgenţă nu am primit nimic. Au venit comisii peste comisii, am depus rapoarte şi toate documentele, aşa cum ni s-a cerut, dar fără folos. Torentul Harasa, care vine din pădure, de la graniţa cu Scundu, a săpat în mal, a «mâncat» tot pământul, iar o anexă a uneia dintre gospodării este acum în aer, stă să cadă. Devizul estimativ pentru stabilizarea terenului şi toate lucrările care trebuie făcute este de aproximativ 4,6 miliarde lei vechi”, a declarat Ion Streinu, primarul comunei Şirineasa.
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Ana Maria Gheorghe

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa: ana.maria.gheorghe@voceavalcii.ro
Urmăriți acest autor și pe Google Plus

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...