Ziua Pompierilor din România, marcată și la Râmnicu Vâlcea

La 13 Septembrie, anul acesta s-au împlinit 169 de ani de când compania de pompieri comandată de căpitanul Pavel Zăgănescu s-a ridicat, cu un curaj exemplar, împotriva trupelor turceşti venite să înăbuşe Revoluţia de la 1848.

Cu prilejul „Zilei de 13 Septembrie – Ziua Pompierilor din România”, în data de 13.09.2017, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” al Judeţului Vâlcea a organizat o serie de manifestări dedicate acestui moment festiv.

În intervalul orar 10.00 - 13.00, cetăţenii au vizitat atât unitatea din Rm. Vâlcea - Strada Decebal nr. 7, cât şi subunităţile din: Drăgăşani – strada Nucilor nr.1, Brezoi, Govora, Grădiştea şi Măciuca, prilej cu care au aflat detalii cu privire la specificul armei şi a tehnicii din dotare.

La ora 11.00, pe platoul inspectoratului s-a dat startul activităţilor omagiale în cadrul cărora s-a prezentat semnificaţia „Zilei de 13 Septembrie – Ziua Pompierilor din România”, după aceea s-a oficiat o slujbă religioasă pentru eroii pompieri.

După ce au fost transmise mesajele autorităţilor, au fost recompensate cadrele militare cu:

Înaintarea în gradul următor, înaintea expirării stagiului minim, astfel:

• la gradul de plutonier adjutant: Predulete Robert Florin, Serafim Gheorghe Cristian, Vizantie Ion, Vană Horațiu Marian, Sandu Nicolae, Păunescu Gheorghe și Puiu Costel.
• Diplome de merit, oferite de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „General Magheru” al judeţului Vâlcea, echipajului care a ocupat locul 10 la Competiția Mondială de Descarcerare și Prim-Ajutor (World Rescue Challenge).;
• Echipajului care a ocupat locul I la Competiția Naţională de Descarcerare şi Acordare a Primului Ajutor Calificat la proba „Acordarea primului ajutor calificat”, format din: Plt. adj. şef Nuţă Cecilia - coordonator lot şi concurenţii: Plt. maj. Cârciumaru Cristian, Plt. maj. Gavrilei Lucian, Plt. maj. Ciortan Ovidiu.
• Diplome de onoare, oferite de Agenda pompierului s-au acordat, în semn de recunoştinţă pentru îndeplinirea exemplară a misiunilor, următoarelor cadre: plutonier adjutant șef Orleanu Constantin; plutonier major Petre Mihai; plutonier major Dumitru Cristian; plutonier major Capezanu Cristian.

Au urmat premierile competiţiilor sportive organizate cu ocazia acestei zile festive, astfel:

• Campionatul de minifotbal a fost câştigat de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „General Magheru” al Judeţului Vâlcea, locul doi s-a clasat, Centru de Pregătire pentru Geniu Panait Donnici, iar pe locul trei s-a clasat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vâlcea.
• La campionatul de minifotbal intern locul I a fost ocupat de Garda de Intervenţie Râmnicu Vâlcea, locul II de Detaşamentul de Pompieri Drăgăşani şi pe locul III s-a situat Reședința Unității.
• Campionatul de tenis de masă intern a fost câştigat de Plt. Adj. Popescu Remus, plt. adj, Stroe Nicolae, mr. Florea Marian- Alin;
• Campionatul de fotbal-tenis între instituțiile publice locul I a fost ocupat de ISU Vâlcea, locul II de Centrul de Pregătire pentru Geniu Panait Donnici, și locul III Serviciul Roman de Informații Vâlcea.
• La campionatul de tenis de câmp intern locul I a fost câştigat de Ing. Crivoi Dan, locul II de plt. Adj Vătășoiu Mirel și locul III Mr. Decu Marian.

Probele de la Concursurile Serviciilor Profesioniste pentru Situaţii de Urgenţă au fost câştigate, astfel: la „Scara de fereastră”: locul I a fost ocupat de plt. maj. Teleşpan Claudiu, locul II de plt. maj. Cîrstian Gheorghe, locul III de plt. Obogeanu Marius; iar la „Pista cu obstacole pe 100 de metrii”: locul I a fost câştigat de plt. Obogeanu Marius, locul II plt. Burlan Marian-Nicolae şi locul III plt. maj. Cîrstian Gheorghe.

La campionatul de Pescuit Sportiv Intern, locul I a fost ocupat de echipa compusă din (plt.adj. Ilinca Gheorghhe și plt.maj. Mecu Victor); locul II de echipa (plt. adj. Stroe Nicolae și plt. maj. Drăgoescu Florin); iar locul III echipa formată din cpt. Urluială Marius și cpt. Zoican Marius.
Activităţile omagiale au fost încheiate cu defilarea cadrelor prin faţa autorităţilor.

Ziua a fost încheiată cu executarea exerciţiilor demonstrative: „Scara de fereastră”, „Dispozitivul de intervenţie”, descarcerare şi acordarea primului ajutor calificat şi utilizarea platformei de lucru la înălţime.

În data de 20.09.2017, începând cu ora 11.00, se va oficia o slujbă de pomenire a pompierilor căzuţi la datorie şi se vor depune coroane şi jerbe de flori la mormântul eroului cpt. (p.m.) Dumitru Croitoru din satul Fişcălia - comuna Ioneşti.

Pe timpul Revoluţiei Române din decembrie 1989, Căpitanul postmortem DUMITRU CROITORU, angajat al Grupului de Pompieri Sibiu, a căzut la datorie acţionând cu dârzenie şi curaj pentru îndeplinirea misiunilor specifice. De atunci, în fiecare an, cu ocazia Zilei de 13 Septembrie – Ziua Pompierilor din România – pompierii vâlceni şi sibieni deopotrivă, se alătură familiei îndurerate pentru comemorarea celui ce a fost şi va rămâne în amintirea pompierilor „Eroul Pompier Căpitanul (p.m.) DUMITRU CROITORU”, un simbol al dăruinţei şi sacrificiului pompierilor pe altarul libertăţii.

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)
Ana Maria Gheorghe

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa: ana.maria.gheorghe@voceavalcii.ro
Urmăriți acest autor și pe Google Plus

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...