Vacanța la ZOO a ajuns la final

Proiectul educaţional „Vacanța la ZOO” s-a finalizat sâmbăta 2 septembrie 2017, într-o atmosferă deosebită asigurată de consilierul local, Bobeanu Maria, cu sprijinul tuturor voluntarilor.

Lucrul cel mai dificil pentru om este să-şi organizeze timpul liber

În acest sens, pe bază de voluntariat, o valoare europeană pe care fiecare dintre noi ar trebui să o promovăm ori de câte ori avem ocazia, mai multe instituții şi organizaţii respectiv Asociaţia “Zâmbete Colorate” prin Antoanela ENACACHE, Palatul Copiilor prin d-nele profesor Maria DUICU şi Silvia TURBUREANU, Școala Gimnaziala Take Ionescu prin d-na prof. Mihaela MIROIU și nu în ultimul rând Școala Gimnaziala Anton PANN, prin d-na prof. Letiţia MURĂRUŞ, au implementat activităţi educative cu rol esențial în dezvoltarea unor abilitați de viață esențiale pentru societatea actuală.

Astfel copiii au dobândit tehnica îmbinării formelor și culorilor, în cadrul atelierelor de pictură, au învăţat reguli elementare pentru asigurarea unui stil de viață sănătos și nu în ultimul rând au pus bazele antreprenoriatului pin comercializarea bijuteriilor obținute în cadrul proiectului Erasmus+’PRET A PET”, pe care Școala Gimnaziala Anton Pann îl implementează în parteneriat cu Turcia, Franța, Italia și Grecia în perioada 2016-2018.

Proiectul s-a desfăşurat pe perioada iulie-august în intervalul orar 10-12 la Grădina Zoologică din Râmnicu Vâlcea. La întâlnirea finală, produsele realizate pe timpul verii au fost apreciate de publicul ţintă prezent, copii și părinţi care și-au exprimat verbal sentimentul de mulțumire față de inițiativa oficialităţilor locale și față de munca voluntarilor, care au primit flori din partea viceprimarului Eusebiu Vețeleanu, în semn de respect pentru munca depusă.

“Felul cum întrebuinţăm timpul liber ne trădează caracterul.”, Plinius.
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

30
Ian2020
Virusomania tâmpește România

Virusomania tâmpește România

Written byMagda POPESCU

Știrile care vin din China sunt tot mai alarmante în ceea ce privește noul virus gripal descoperit acolo. Însă, în România, în loc să tratăm, la nivel public și informațional, această situație cu responsabilitate și discernământ, se titrează cât mai...