RAZIE: 4 permise reţinute şi amenzi în valoare de 12.000 de lei, ieri în Vâlcea

La data de 31 august a.c., polițiști rutieri și de ordine publică din cadrul Poliției municipiului Râmnicu Vâlcea au desfășurat o acțiune pe raza de competență în scopul asigurării unui climat de ordine și siguranță publică.

În acest sens, polițiștii au oprit pentru control 140 de autovehicule, au aplicat 28 de sancțiuni contravenționale și au reținut 4 permise de conducere, în conformitate cu prevederile OUG nr. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice.

De asemenea, au fost aplicate 7 sancţiuni contravenţionale la Legea nr. 61/1991, pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice și 2 sancțiuni contravenționale în conformitate cu OUG 97/2005, privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români.

Valoarea sancțiunilor contraveționale de ridică la 12.000 de lei.
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...