Ziar de opinie și luptă împotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.Ziar de opinie și luptă mpotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.
"La ce-i bună libertatea cuvântului, daca nu te poți folosi de ea?" 

Elevii de la Silvic rămân cu WC-urile insalubre şi nefolosite din incinta unităţii de învăţământ

30 Iun 2017
Elevii de la Silvic rămân cu WC-urile insalubre şi nefolosite din incinta unităţii de învăţământ foto: www.colegiul-forestier.iplus.ro
Elevii de la Colegiul de Silvicultură şi Protecţia mediului din Râmnicu Vâlcea rămân cu WC-urile insalubre şi nefolosite din incinta unităţii de învăţământ! Singurul punct de pe ordinea de zi al şedinţei ordinare din luna iunie care nu a trecut pe motiv că nu a întrunit voturi suficiente a fost cel privind demolarea grupului sanitar din incinta liceului. Potrivit proiectului de hotărâre, toaletele sunt degradate, nu mai sunt folosite de ceva timp şi constituie un risc major de producere a unor accidente în rândul elevilor, fapt consemnat şi în procesele verbale de control ale Direcţie de Sănătate Publică prin care s-a solicitat demolarea acestora. Numai că cei trei aleşi PNL prezenţi la şedinţă, Băzăvan, Vîlcu şi Poenaru, şi cei de la ALDE, respectiv Grigorescu şi Vârlan, nu au votat, aşa că punctul nu a trecut.
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
valoris
Pensiunea Iulia site
Pensiunea Bradul site
uzina mecanica
 
annabella