Ziar de opinie și luptă împotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.Ziar de opinie și luptă mpotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.
"La ce-i bună libertatea cuvântului, daca nu te poți folosi de ea?" 

Săptămâna pe scurt - de la lume adunate, 8 iunie 2017

08 Iun 2017
• Acţiune maximă pentru prefectul Florian Marin • Studiul de trafic pentru circulaţia din centrul Râmnicului a fost finalizat, iar primăria ar putea lua noi măsuri pentru fluidizarea traficului • Mobilizare masivă a angajaţilor de la Mitliv în zona centrală din Râmnicu Vâlcea • Biletele de intrare la ştrandul din Ocnele Mari, la preţ dublu faţă de Ștrandul din Ostroveni • Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a anunțat că bugetarii nu vor primi majorările salariale după calendarul avansat până acum

Instalat de puţin timp în funcţie, prefectul Florian Marin nu se poate plânge că nu are de lucru la Prefectură. Nu trece o zi fără ca prefectul să fie informat sau să meargă la Alunu pentru a evalua situaţia şi de a raporta mai departe la minister şi la celelalte instituţii abilitate. Deşi reprezentanţii ABA Olt şi SEGA intervin în zona cu utilaje care cară pământul "mort", alunecarea poate lua proporţii în orice moment şi poate ajunge pe drumul judeţean. Şase familii au fost evacuate până acum, însă, dacă halda va continua şi va ajunge pe drumul public, se va lăsa cu o anchetă mult mai amplă decât cea de până acum, şi chiar cu dosare penale. Localnicii spun că halda de steril a luat o la vale din cauza exploatării miniere. CET-ul spune că terenul aparţine primăriei, iar primăria dă vină pe cei de la CEO. Cert este ca situaţia este departe de a fi rezolvată şi Doamne Fereşte dacă mai plouă şi halda înaintează... Studiul de trafic pentru circulaţia din centrul Râmnicului a fost finalizat, iar primăria ar putea lua noi măsuri pentru fluidizarea traficului. Pe lângă renunţarea la "marele" giratoriu din centrul oraşelor, primăria ar putea schimba şi sensurile la străzile Dacia şi Mihai Eminescu. Gurile rele spun că aceste schimbări, iar vor debusola şoferii din municipiu, care nu au fost prea fericiţi nici când s-a renunţat la cele doua sensuri de mers de pe podul Vinerii Mari. Mobilizare masivă a angajaţilor de la Mitliv în zona centrală din Râmnicu Vâlcea! Mai puţin de două luni au mai rămas până la termenul anunţat de primarul Mircia Gutău, sfârşitul lunii iulie, când lucrările ar trebui finalizate. Miercuri au ajuns în zonă şi scările rulante, însă gurile rele spun ca investiţia nu va fi gata până atunci şi ca Zilele Imnului Naţional se vor ţine tot în Zăvoi. Biletele de intrare la ştrandul din Ocnele Mari, la preţ dublu faţă de Ștrandul din Ostroveni! Ziua de 1 iunie a adus bucurie mare în rândul iubitorilor de apă dulce şi sărată, însă unora le-a lăsat un gust amar. Dacă la Râmnicu Vâlcea preţul de intrare este de 6 lei, la ştrandul de la Ocne, cel concesionat de primărie către o firma, preţurile ajung la 10 - 12 lei. Culmea este ca, la municipiu, s-au făcut investiţii de anvergură, însă la Ocne, turiştii s-au arătat deranjaţi de lipsa unor chioşcuri de unde pot să-şi ia de mâncare. Administratorii bazei au promis totuşi că vor face investiţii... Anul viitor! Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a anunțat că bugetarii nu vor primi majorările salariale după calendarul avansat până acum. De la 1 ianuarie 2018, creșterea va fi de doar 25%, urmând ca de la 1 martie 2018 să fie acordată diferența. Potrivit variantei inițiale a Ministerului Muncii, primele majorări trebuiau aplicate de la 1 iulie 2017.

Întrebat despre decizia de ultim moment privind decalarea calendarului majorărilor salariale pentru bugetari, premierul Sorin Grindeanu a răspuns: „S-a discutat, și domnul ministru (al Finanțelor - n.r.) a discutat cu doamna Lia Olguța Vasilescu. Doamna ministru a prezentat public punctul de vedere care este susținut și de ministrul de Finanțe”. Șeful Executivului a mai spus că impactul bugetar al legii salarizării, în forma actuală, din Comisia de muncă, ar fi „undeva aproape de 76 de miliarde de lei” pentru anul 2018. „Adică, undeva la 8,6% (din PIB - n.r.), ne situează în parametri normali ca efort bugetar”. Totodată, Ministrul Finanțelor, Viorel Ștefan, a declarat că, pentru anul 2018, ar fi vorba de cheltuieli salariale brute de 76 miliarde lei, cu 10 miliarde de lei mai mult decât în 2017. Acesta a mai precizat că, în cursul dimineții de marți, a discutat cu ministrul Muncii patru variante privind majorările acordate în sistemul bugetar.

În categoria majorărilor intră aprobarea unui spor de 15% „pentru complexitatea muncii” funcţionarilor din ministerele Mediului, Dezvoltării, Sănătăţii, din cadrul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi din cadrul Parlamentului. Totodată, Comisia de muncă a Camerei a aprobat o majorare de 10% pentru personalul de specialitate implicat în procesul legislativ din cadrul Parlamentului. Au fost, totodată, majorate salariile mai multor categorii de funcţii din cadrul Consiliului Concurenţei.
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Redactia

Telefoane:
+40 250 735 511
+40 350 806 801
Email:
voceavalcii@yahoo.com
redactia@voceavalcii.ro

valoris
Pensiunea Iulia site
Pensiunea Bradul site
uzina mecanica
 
annabella