Ziar de opinie și luptă împotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.Ziar de opinie și luptă mpotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.
"La ce-i bună libertatea cuvântului, daca nu te poți folosi de ea?" 

Profesorul de matematică, Pană Cătălin, lansează o nouă culegere

Vineri 5 mai 2017, orele 18.00 în sala de conferinţe, la Biblioteca Judeţeană “Antim Ivireanu” are loc lansarea lucrării “Analiză Matematică. Calcul Integral”, autor prof. dr. Cătălin Pană, referent ştiinţific prof. univ. dr. Dumitru Acu Editura Proşcoala, Rm. Vâlcea.

Lucrarea face parte dintr-o trilogie “Analiză Matematică”

Volumul de faţă face parte dintr-un proiect început în iunie 2012 şi finalizat în aprilie 2017.
Culegerea cuprinde 5 capitole:
• Primitive
• Integrale definite
• Aplicaţii ale integralelor definite
• Probleme recapitulative clasa a XII-a
• Subiecte Universitatea Politehnică Bucureşti 2000-2016.
Lucrarea conţine şi indicaţii şi soluţii la problemele propuse. Cartea este utilă în primul rând elevilor pentru a înţelege conceptele fundamentale de primitivă şi integrală definită şi aplicaţiile lor.
Această culegere îi va ajuta nu numai pe elevii interesaţi să-şi formeze o cultură matematică prin forţe proprii, să-şi pregătească examenul de bacalaureat şi de admitere în facultate, ci şi pe profesorii care o pot utiliza în activitatea didactică.
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Ana Maria Gheorghe

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa: ana.maria.gheorghe@voceavalcii.ro
Urmăriți acest autor și pe Google Plus

valoris
Pensiunea Iulia site
Pensiunea Bradul site
uzina mecanica
 
annabella