Ziar de opinie și luptă împotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.Ziar de opinie și luptă mpotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.
"La ce-i bună libertatea cuvântului, daca nu te poți folosi de ea?" 

Ultima oră

VÂLCEA: Confiscare de cherestea în valoare de peste 220.000 lei la o firmă prinsă pe picior greşit!

VÂLCEA: Confiscare de cherestea în valoare de peste 220.000 lei la o firmă prinsă pe picior greşit! FOTO: ferestregold.com
Poliţiştii vâlceni au aplicat amenzi de 11.000 de lei pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 171/2010, privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice şi au confiscat peste 400 de metri cubi de material lemnos. La data de 26 aprilie a.c., poliţişti din cadrul Serviciului de Ordine Publică au desfăşurat acţiuni pentru prevenirea şi combaterea delictelor silvice pe raza judeţului.

Astfel că, poliţiştii vâlceni, cu sprijinul specialiştilor din cadrul Gărzii Forestiere Râmnicu Vâlcea, au verificat o societate comercială, cu punctul de lucru în municipiul Râmnicu Vâlcea, ce are ca obiect de activitate prelucrare material lemnos.

Cu acest prilej, au fost constatate încălcări ale prevederilor Legii nr. 171/2010, privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, motiv pentru care poliţiştii au sancţionat contravenţional agentul economic cu amendă în cuantum de 5.000 de lei şi au dispus confiscarea a 409,87 metri cubi de cherestea, din răşinoase, în valoare totală de peste 220.000 de lei.

Totodată, în urma controalelor transportului de materiale lemnoase pe drumurile publice, poliţiştii vâlceni au depistat, pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea, un bărbat care transporta cherestea din răşinoase, cu avizul de însoţire a materialului lemnos expirat. Poliţiştii l-au amendat pe conducătorul auto cu 6.000 de lei, pentru încălcarea prevederilor art. 19 din Legea 171/2010 şi au confiscat materialul lemnos transportat ilegal.
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Ana Maria Gheorghe

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa: ana.maria.gheorghe@voceavalcii.ro
Urmăriți acest autor și pe Google Plus