SUCCESUL unei firme din VÂLCEA a ajuns până la urechile AMERICANILOR

Aceasta este un exemplu că în Vâlcea se poate! Atât timp cât dai dovadă de seriozitate și perseverență nu ai cum să nu reușești!
O după-amiază la un atelier de olărit din Horezu, o discuţie despre potenţialul turistic al judeţului Vâlcea, inaugurarea unui Raft american în Râmnicu Vâlcea şi o vizită la o companie din comuna Dăeşti. Acesta a fost programul celei de-a doua zile a călătoriei ambasadorului Hans Klemm şi a soţiei lui, prin Oltenia şi Muntenia.

Compania vizitată de ambasadorul SUA în România se află în satul Sanbotin, din comuna Dăești și se ocupă cu furnizarea produselor alimentare convenționale și BIO, 100% de proveniență organică cu certificare garantată! În urmă cu 25 de ani, firma Depal începea de la zero o afacere care acum se bucură de un mare succes. Această poveste trebuie să fie luată drept studiu de caz pentru toți antreprenorii vâlceni aflaţi în impas. Iată declarațiile ambasadorului SUA în România, Hans Klemn, care susțin cele de mai sus: „Punctul culminant al vizitei de ieri a fost vizita la o întreprindere mijlocie românească, numită Depal. Este unul dintre marii furnizori de alimente sănătoase în România și totodată o minunată poveste despre antreprenoriat. Au început de la zero acum 25 de ani și au devenit unul dintre marii distribuitori din România. Sunt bucuros că folosesc multe produse americane, de exemplu nuci și fructe uscate din California”.
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Ana Maria Gheorghe

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa: ana.maria.gheorghe@voceavalcii.ro
Urmăriți acest autor și pe Google Plus

Editorial

28
Noi2019
Pi dracu, Viorico... Trebie să pleci! De tot

Pi dracu, Viorico... Trebie să pleci! De tot

Written byRomeo POPESCU

Doamne ajută că am scăpat de alegeri, Klaus Iohannis a mai prins un mandat de 5 ani la Cotroceni, bonus am scăpat și de Viorica. Ce să mai, fericire maximă! Urmează Magia Crăciunului, cu toată nebunia aferentă... Nu vreau să...

Opinii

21
Noi2019
Tristă țară: Alegem între Dăncilă și Iohannis, iar polițiștii iau bătaie de la infractori cu pistoalele în mână

Tristă țară: Alegem între Dăncilă și Iohannis, iar polițiștii iau bătaie de la infractori cu pistoalele în mână

Written byMagda POPESCU

Tristă țară! Trăim în România în care trebuie să alegem între Dăncilă și Iohannis. Dezbaterile de la distanță ale celor doi candidați ne-au arătat că la capitolul democrație am involuat vizibil, în ultimii 5 ani. Pe de o parte, am...