Doi vâlceni au ajuns de urgenţă la spital după ce s-au autoaccidentat

La data de 01 martie a.c., în jurul orei 20.57, poliţiştii Formaţiunii Rutiere Drăgăşani au fost sesizaţi că, în comuna Lungeşti din judeţul Vâlcea, a avut loc un eveniment rutier soldat cu vătămarea corporală a unei persoane. Astfel, un bărbat de 35 de ani, din comuna Ştefăneşti, în timp ce conducea un moped pe DJ 677D, în comuna Lungeşti, la km 9+500m., la coborârea unei pante, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, oprindu-se în şanţul din stânga părţii carosabile.
În urma impactului, I. N. a suferit vătămări corporale şi a fost transportat la Spitalul municipal din Drăgăşani, unde i s-a stabilit diagnosticul de traumatism cranio-facial, traumatism coloană cervicală, traumatism toracic, traumatism buză inferioară, ulterior fiind trimis la Spitalul Judeţean Vâlcea pentru continuarea investigaţiilor medicale.
Bărbatul emana halenă alcoolică, dar nu a putut fi testat cu aparatul etilotest datorită stării în care se afla, însă i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.


Tot ieri, în jurul orei 21.00, în localitatea Frânceşti, a avut loc un eveniment rutier în care a fost implicat un biciclist. Astfel, B. N., de 62 ani, din municipiul Rm. Vâlcea, în timp ce conducea o bicicletă pe DJ 646, pe fondul neatenţiei în conducere, a căzut de pe bicicletă autoaccidentându-se.
Iniţial bărbatul a fost transportat la Spitalul Judeţean Vâlcea, după care a fost trimis la Spitalul Municipal Craiova pentru continuarea investigaţiilor.
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Ana Maria Gheorghe

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa: ana.maria.gheorghe@voceavalcii.ro
Urmăriți acest autor și pe Google Plus

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...