Vâlcean, ARESTAT pentru furturi de pe teritoriul Italiei

Vâlcean, ARESTAT pentru furturi de pe teritoriul Italiei FOTO: Cuvântul Libertăţii
Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Vâlcea, cu sprijinul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională al Poliţiei Române, au pus în aplicare un mandat european de arestare emis de autorităţile judiciare italiene pe numele unui vâlcean, condamnat la pedeapsa închisorii de 1 an, 9 luni şi 17 zile, pentru furt calificat.

La data de 28 februarie a.c., poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale l-au depistat pe D.A.I., de 23 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, care era urmărită internaţional pentru furtul a patru televizoare şi 48 cutii de cremă dintr-un supermarket, din Padova, în data de 4 octombrie 2013.

D.A.I. a fost a fost arestat preventiv pentru 30 de zile şi încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea. Acesta urmează să fie prezentat magistraţilor Curţii de Apel Piteşti, pentru demararea procedurilor legale, în vederea predării către autorităţile italiene.
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Ana Maria Gheorghe

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa: ana.maria.gheorghe@voceavalcii.ro
Urmăriți acest autor și pe Google Plus

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...