Alţi doi vâlceni au fost reţinuţi în scandalul de la discoteca din Zătreni

Alţi doi vâlceni au fost reţinuţi în scandalul de la discoteca din Zătreni foto: observator.ro
Alţi doi tineri au fost reţinuţi ieri, 16 februarie a.c., în dosarul penal ce are ca obiect de cercetare scandalul dintr-o discotecă, din Zătreni, iar faţă de ceilalţi patru bărbaţi s-a luat măsura controlului judiciar.

La data de 16 februarie a.c., a fost pusă în mişcare acţiunea penală faţă de cei patru bărbaţi, reţinuţi pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice, distrugere şi lovirea unui bărbat, căruia i-au provocat leziuni grave, într-o discotecă din Zătreni, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bălceşti dispunând cercetarea acestora sub control judiciar.

Celor patru bărbaţi le este interzis să intre în legătură cu martorii, să poarte arme, să frecventeze cluburi ori discoteci si alte interdicţii în funcţie de circumstanţele subiective ale acestora.

De asemenea, în baza probatoriului administrat, poliţiştii au luat măsura reţinerii pentru 24 de ore, faţă de alţi doi tineri, respectiv D.F.R., de 21 de ani, din oraşul Bălceşti şi S.M.C., de 21 de ani, din comuna Diculeşti, urmând să fie prezentaţi judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Bălceşti, cu propunere de arestare preventivă.

Din cercetări a reieşit că, în noaptea de 14/15 februarie a.c., cei doi tineri au participat activ la scandalul din discotecă, împreună cu ceilalţi patru bărbaţi reţinuţi în data de 15 februarie a.c., tulburând ordinea şi liniştea publică, distrugând bunuri şi lovind persoana vătămată.

În cauză, poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc scandalul, sub supravegherea procurorului de caz.
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Ana Maria Gheorghe

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa: ana.maria.gheorghe@voceavalcii.ro
Urmăriți acest autor și pe Google Plus

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

30
Ian2020
Virusomania tâmpește România

Virusomania tâmpește România

Written byMagda POPESCU

Știrile care vin din China sunt tot mai alarmante în ceea ce privește noul virus gripal descoperit acolo. Însă, în România, în loc să tratăm, la nivel public și informațional, această situație cu responsabilitate și discernământ, se titrează cât mai...