Trei femei de etnie romă REȚINUTE pentru furt din buzunare!

01 Feb 2017
La data de 30 ianuarie a.c., ora 15.37, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Rm. Vâlcea au fost sesizaţi despre faptul că, persoane necunoscute i-au sustras unui bărbat de 43 ani, o sumă de bani.

Cu operativitate, poliţiştii au reuşit identificarea principalelor suspecte ale faptei de furt, respectiv 3 femei, din municipiul Rm. Vâlcea, care şi-au recunoscut fapta.

În urma verificărilor şi investigaţiilor efectuate, poliţiştii au stabilit că, în timp ce se afla într-un bar din zona Pieţei Centrale, U.S. a fost abordat de 3 femei, care au profitat de un moment de neatenţie al acestuia şi i-au sustras din buzunarul pantalonilor o sumă de bani, după care au fugit.

În continuare se efectuează cercetări faţă de cele 3 persoane sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

În acest sens, cele 3 femei au fost reţinute pentru 24 de ore, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Rm. Vâlcea cu propunere de arestare preventivă.
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Magda POPESCU

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa magda.popescu@voceavalcii.ro
Urmariți acest autor și pe Google Plus

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

30
Ian2020
Virusomania tâmpește România

Virusomania tâmpește România

Written byMagda POPESCU

Știrile care vin din China sunt tot mai alarmante în ceea ce privește noul virus gripal descoperit acolo. Însă, în România, în loc să tratăm, la nivel public și informațional, această situație cu responsabilitate și discernământ, se titrează cât mai...