Primul dosar PENAL după imaginile revoltătoare prezentate la Centrul de la Măciuca

Primul dosar PENAL după imaginile revoltătoare prezentate la Centrul de la Măciuca FOTO: www.tolo.ro

În urma apariţiei în spaţiul public al imaginilor revoltătoare, prezentate pe tolo.ro., în care pacienţii cu diferite afecţiuni psihice de la Centrul din comuna Măciuca erau supuşi unor tratamente inumane, IPJ Vâlcea s-a sesizat din oficiu şi a deschis un dosar penal pentru abuz în serviciu.

„Referitor la imaginile apărute în presa locală şi centrală, care prezintă condiţiile în care sunt ţinuţi pacienţii dintr-un centru medical aflat pe raza comunei Măciuca, vă informăm că IPJ Vâlcea s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu. În cauză s-a deschis dosar penal sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bălceşti, urmând să se efectueze cercetări pentru stabilirea aspectelor semnalate.” se arată în comunicatul emis de poliţie.

Acuzaţii grave: Pacienţii cu suferinţe mici sunt folosiţi drept forţă de muncă ieftină

La văzul ştirilor legate de neregulile de la centrul din Măciuca, care au rulat în toată presa naţională şi locală, mai mulţi locuitorii vin cu detalii revoltătoare. Potrivit spuselor acestora, bolnavii psihici sunt lăsaţi de izbelişte şi nu de puţine ori s-au trezit cu ei, dezbrăcaţi, prin curte. Într-o imagine postată pe tolo.ro, se vede clar cum un bărbat umbla dezbrăcat într-o curte.

Alţi localnici spun că pacienţii cu suferinţe mici sunt folosiţi drept forţă de muncă ieftină, fiind remuneraţi cu ţigări şi câte 10 lei pe zi...Există voci care se apără, spunând că nu este suficient personal care să îi îngrijească pe bolnavi. Nimic mai fals! La cei 50 de oameni cu afecţiuni psihice, câți sunt internaţi la Centrul de la Măciuca, figurează nu mai puţin de 44 de angajaţi! Aproape un angajat pe cap de bolnav! Aşadar, această scuză nu ţine!

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Ana Maria Gheorghe

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa: ana.maria.gheorghe@voceavalcii.ro
Urmăriți acest autor și pe Google Plus

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

30
Ian2020
Virusomania tâmpește România

Virusomania tâmpește România

Written byMagda POPESCU

Știrile care vin din China sunt tot mai alarmante în ceea ce privește noul virus gripal descoperit acolo. Însă, în România, în loc să tratăm, la nivel public și informațional, această situație cu responsabilitate și discernământ, se titrează cât mai...