Comunicat Prefectură: Care este situaţia drumurilor din judeţul Vâlcea

Comunicat Prefectură: Care este situaţia drumurilor din judeţul Vâlcea foto: Facebook Sorina Darjan
Prefectul Radu Renga aduce la cunoștință că, la momentul transmiterii acestui comunicat, pe raza județului Vâlcea nu sunt înregistrate probleme cauzate de ninsori sau de temperaturi scăzute. Astfel, din informațiile primite din partea conducerii Inspectoratului Școlar Județean Vâlcea, toți copiii de vârstă școlară au început în această dimineață cursurile în unitățile de învățământ de pe raza județului Vâlcea.

"De asemenea, persoanele fără adăpost au fost identificate de către autoritățile locale, iar în momentul de față se regăsesc în centrele de îngrijire și asistență socială amenajate în acest scop. Totodată, reprezentantul Guvernului în teritoriu menționează că pe drumurile naționale, județene și de interes local din județul Vâlcea, circulația se desfășoară în condiții de iarnă, neînregistrându-se niciun sector de drum blocat.

Subliniem că în momentul de față, la nivelul județului Vâlcea, nu se înregistrează avarii în rețele de alimentare cu energie electrică, echipele S.C. Distribuție Energie Oltenia S.A. aflându-se în stare de operaționabilitate." se arată în comunicatul emis de Prefectura Vâlcea.
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Ana Maria Gheorghe

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa: ana.maria.gheorghe@voceavalcii.ro
Urmăriți acest autor și pe Google Plus

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...